Un român a rămas blocat de o lună în Vietnam, din cauza pandemiei. "Vreau acasă!"

×
Publicitate

Zeci de români sunt blocați în diverse colțuri ale lumii din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus. Mulți se află în țări exotice și s-au adaptat la noile realități.

Fac voluntariat ca să aibă unde locui și se bucură de frumusețea locurilor în care au ajuns. Există însă și cazuri disperate. Un român cere ajutor din Vietnam, unde e blocat de o lună și susține că n-a primit niciun sprijin de la Ambasadă. Viza îi expiră în curând, iar banii sunt pe terminate.

Dimitri Bocan a plecat pe bicicletă din România în 2018 şi până în martie anul acesta văzuse deja câteva ţări, printre care Iran, Dubai, India sau Thailanda. Vietnam era penultima destinaţie înainte de popasul final, Laos. Însă criza creată de coronavirus l-a făcut să-şi ia bilet de avion către ţară pentru data 1 aprilie, însă zborul i-a fost anulat.

Blocat în Vietnam, Dimitri s-a trezit că nici cardurile nu-i mai funcţionează, pentru că i-au fost blocate conturile, deoarece nu şi-a actualizat datele personale.

Dimitri Bocan

Dimitri Bocan: "Mai am bani pentru trei săptămâni. Azi am cedat şi i-am spus doamnei consul că-mi pun cortul în curtea Ambasadei. Ambasada nu m-a sunat nici măcar o dată. Vreau acasă!"

În alt colţ al lumii, un cuplu blocat în Noua Zeelandă face muncă voluntară pentru cazare. Radu Paltineanu este vloger de călătorii şi se plimba prin lume cu iubita când a izbucnit pandemia.

Radu Paltineanu: "Ne-au fost anulate zborurile spre Singapore şi apoi spre România şi am decis să rămânem aici pe perioada pandemiei "

Un alt cuplu de români aşteaptă în Bali deblocarea zborurilor. Andreea şi Vlad au renunţat la locurile de muncă şi au decis să viziteze Asia în luna februarie.

Vlad Moraru: "Noi am plecat din România pe 9 martie, cu direcţia Sri Lanka, unde trebuia să stăm 30 zile. De pe 13 martie suntem pe insula Bali, Zborurile nu se deschid mai devreme de 1 iunie, aşa că nu ştim la ce să ne aşteptăm."

Cei doi se bucura de frumuseţea insulei chiar dacă sunt restricţii şi cele mai importante obiective turistice sunt închise.

Redacția Știrilor ProTV a solicitat un punct de vedere Ministerului Afacerilor Externe, care ar trebuie să ajute la repatrierea cetăţenilor români blocaţi în diverse colţuri ale lumii, însă până la această oră n-am primit nici un răspuns.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62123442
Raport: Ostilitatea față de Beijing poate degenera într-un conflict armat între SUA şi China

Ostilitatea faţă de regimul chinez riscă să atingă rapid un nivel fără precedent de la reprimarea în sânge a contestării din Piaţa Tiananmen, în 1989, şi ar putea avea consecinţe diplomatice dure, conchide raportul unui institut chinez, scrie Reuters.

62123433
Europa relaxează restricțiile. În Spania, oamenii pot merge inclusiv la terase și restaurante

După aproape două luni de carantină, cu orașe pustii, mai multe țări europene ridică de luni o parte din restricții. Este un prim pas către revenirea la normalitate.

62117279
Reacția dură a Chinei după acuzațiile SUA că virusul a fost produs într-un laborator din Wuhan

Televiziunea publică din China a calificat luni drept "demente şi inexacte" ultimele afirmaţii ale secretarului de stat american Mike Pompeo cu privire la originea pandemiei de COVID-19, relatează AFP.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.