Un profesor din Rusia s-a căsătorit cu o fostă elevă pentru a evita o condamnare la închisoare

61943326

Un profesor de muzică din Rusia, care este şi şef de orchestră, în vârstă de 55 de ani, condamnat pentru că a întreţinut raporturi sexuale cu o elevă minoră, a reuşit să evite trimiterea la închisoare întrucât s-a căsătorit cu acea tânără.

Iuri Bondarenko, fostul şef de orchestră al Liceului de arte din Sankt Petersburg, a fost condamnat luni la "un an de privare de libertate şi la o interdicţie de trei ani în exercitarea activităţii pedagogice" pentru faptul că a întreţinut raporturi sexuale cu o minoră mai tânără de 16 ani, care era eleva lui în momentul producerii faptelor, a precizat pentru AFP serviciul de presă al Tribunalului din cartierul Kirov din Sankt Petersburg.

Cu toate acestea, profesorul de muzică a reuşit să evite executarea condamnării, graţie unei dispoziţii din Codul Penal rus care stipulează faptul că o persoană condamnată pe baza acestui tip de acuzaţie şi aflată la prima încălcare a legii "poate să fie scutită de pedeapsă dacă se stabileşte că a încetat să fie periculoasă din punct de vedere social în urma căsătoriei sale cu partea lezată".

profesor rusia

Potrivit presei ruse, relaţia dintre şeful de orchestră şi eleva lui, în vârstă de 15 ani în momentul faptelor, a început în februarie 2015 şi a continuat până în noiembrie 2016, când părinţii adolescentei au descoperit adevărul şi au depus plângere în instanţă.

Tabloidul Komsomolskaia Pravda precizează că Iuri Bondarenko, după ce a încercat multă vreme să întârzie procesul, care a debutat în mai 2017, a divorţat de soţia lui în decembrie 2017 şi s-a căsătorit cu fosta lui elevă, devenită între timp majoră, în ianuarie 2018. El a putut astfel să beneficieze de acea dispoziţie din Codul Penal, evitând trimiterea la închisoare.

Reprezentanţii Liceului de arte din Sankt Petersburg au declarat pentru agenţia de presă Ria Novosti că Iuri Bondarenko nu mai face parte din corpul profesoral din cadrul acestei instituţii de învăţământ.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
61943258
”Mesaje din viața de apoi”, descoperite într-o necropolă antică din Egipt
O necropolă veche în care au fost găsite zeci de sicrie de piatră și un colier care poartă un ”mesaj din viața de apoi” a fost descoperită în Egipt.
61558997
UE vrea să se extindă cu 6 state lângă România. Între ele, unul pe care Bucureștiul nu îl recunoaște
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a transmis ţărilor din vestul Balcanilor că aderarea la Uniunea Europeană va fi posibilă pentru oricare din ele în 2025.
61943224
Imagini sfâșietoare surprinse în urma atacurilor din Siria. Zeci de copii și-au pierdut viața
Imagini înfricoșătoare au apărut în mediul online, după ce zeci de rachete şi atacuri aeriene au avut loc asupra poziţiilor deţinute de rebeli în regiunea Ghouta Orientală.