Un producător de whisky care scrie cărţi erotice despre Bigfoot, ales în Congresul SUA

61999256

Un politician republican din statul american Virginia a câştigat un loc în Congres, deşi este faimos pentru fetişul său pentru creatura imaginară „Bigfoot”.

Denver Riggleman, autor al cărţii „Obiceiurile de împerechere ale Bigfoot şi de ce femeile îl doresc” – a câştigat un loc în Congres la alegerile de la mijlocul mandatului, învingând-o pe jurnalista Leslie Cockburn, câştigătoare a premiului Emmy, mai cunoscută ca mama actriţei Olivia Wilde.

Riggleman, care a fost în centrul unui scandal după ce a fost înregistrat după ce i-a făcut campanie unui susţinător al „supremaţiei rasei albe”, deţine o distilerie în statul Virginia şi se prezintă drept "iubitor de whisky". Detaliul care a atras însă atenţia presei este pasiunea sa pentru Bigfoot, creatura imaginară căreia i-a dedicat un volum descris drept „literatură erotică”, scrie The Cut.

De asemenea, viitorul membru al Congresului SUA postează pe contul său de Instagram desene erotice realizate chiar de el în care apare Bigfoot. Cockburn a prezentat astfel de desene, dar republicanul s-a apăra, spunând că sunt încercări pentru coperta viitoarei sale cărţi despre această creatură.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61999243
Cum a scăpat de pedeapsa cu moartea tatăl care și-a ucis soția gravidă și cele două fetițe

Final de groază pentru un caz care a oripilat statul Colorado. Un tată, în vârstă de 33 de ani, pus sub acuzare pentru că și-a ucis soția însărcinată și pe cele două fiice ale lor și-a recunoscut fapta, relatează BBC.

61996036
Reacția lui Trump, după rezultatul alegerilor din SUA: „Totul se datorează magiei mele”

Democraţii americani obţin câştiguri importante în alegerile de la jumătate de mandat, însă amploarea victoriei albastre nu este cea anticipată. Ori, cum formulează BBC, este doar un val anti-Trump, şi nu prevestitul tsunami.

61999113
Reuters: Cele 7 concluzii ale alegerilor din SUA. Partidul Republican, mai „trumpian” decât oricând

Alegerile de la jumătatea mandatului care au avut loc marți, în Statele Unite, s-au încheiat cu „o decizie divizată”, întrucât democrații au câștigat o majoritate confortabilă în Camera Reprezentanților, potrivit unei analize Reuters.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.