Ucraina este pregătită să negocieze în mod direct cu Rusia, anunţă președintele Volodimir Zelenski

62536709
AFP

Ucraina este pregătită să discute direct cu Moscova pentru a pune capăt invaziei ruse.

Acest fapt ar fi o premieră din 2022 încoace, dar numai după intrarea în vigoare a unei încetări a focului, anunţă marţi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP.

El face acest anunţ cu o zi înaintea unei noi întâlniri între americani, ucraineni şi europeni la Londra, vizând să obţină un armistiţiu în Ucraina, devastată de peste trei ani de confrunătri armate.

După un armistiţiu, suntem pregătiţi să ne aşezăm (să negociem) în orice format”, a declarat într-o conferinţă de presă, la Kiev, Volodimir Zelenski.

Cu o zi mai înainte, omlogul său rus Vladimir Putin a evocat o posibilă reluarea a unor negocieri directe cu Ucraina în vederea unui armistiţiu, limitat la atacuri vizând infrastructuri civile.

Ultimele negocieri directe între reprezentanţi ruşi şi ucraineni au avut loc în primăvara lui 2022, la începutul invaziei lansate de către Kremlin, şi s-au soldat cu un eşec.

În prezent, Washingtonul poartă discuţii separate cu Kievul şi Moscova.

Consilierul diplomatic al lui Vladimir Putin, Iuri Uşakov, a anunţat marţi că Steve Witkoff, negociatorul lui Donald Trump, preconizează să efectueze o vizită în capitala rusă săptămâna aceasta.

În cazul confirmnării acestei vizite, ea ar fi a patra vizită a lui Witkoff în Rusia de la relansarea relaţiilor ruso-americane, iniţiată la jumătatea lui februarie de către preşedintele american.

Zelenski vrea să se întâlnească cu Trump

Donald Trump, care vrea să pună capăt cât mai repede războiului, şi-a exprimat duminică speranţa unui acord ”în această săptămână” între cei doi beligeranţi, fără să facă alte precizări.

El pare să-şi piardă răbdarea, iar secretarul său de Stat Marco Rubio a exercitat presiuni asupra Kievului şi Moscovei, săptămâna trecută, dând asigurări că Statele Unite ar putea ”trece la altceva” şi s-ar putea retrage din negocieri, din cauza lipsei de rezultate.

Volodimir Zelenski s-a declarat ”pregătit” să se întâlnească cu preşedintele american la Vatican, unde urmează să asiste la funeraliile Papei Francisc, prevăzute sâmbătă.

Ultima lor întâlnire, la sfârşitul lui februarie, a fost marcată de un schimb de replici foarte tensionat, care a alimentat temeri cu privire la o oprite completă a susţinerii americane a Ucrainei.

Zelenski a precizat că Kievul nu discută cu Statele Unite despre un nou ajutor militar şi că primeşte din această ţară doar asistenţa acordată în timpul precedentului preşedinte, Joe Biden.

”Nu avem pentru moment oportunitatea să ajungem la un acord cu Statele Unite asupra unui nou ajutor sau să discutăm detalii”, a dat el asigurări, precizând că Ucraina nu a primit încă un răspuns la propunerea sa de a cumpăra zece sisteme antiaeriene de tip PATRIOT din Statele Unite.

Kremlinul tărăgănează

Vladimir Putin consideră însă că are cărţi bune în mână.

În pofida unor pierderi grele, armata rusă avansează lent în estul Ucrainei şi controlează peste 20% din teritoriul ucrainean, forţele Kievului au fost aproape în întregime date afară din regiunea rusă de frontieră Kursk, iar Donald Trump a impulsionat o apropiere neaşteptată cu el.

Cererile sale rămân maximaliste. El cere capitularea Ucrainei, cere ca aceasta să renunţe să adere la NATO şi ca Moscova să păstreze cele cinci regiuni ucrainene pe care Rusia le-a anexat, condiţii pe care Kievul şi aliaţii săi le resping drept inacceptabile.

Mai larg, lui Vladimir Putin i-ar plăcea să ajungă la un acord privind o reaşezare a arhitecturii securităţii Europei, denunţând o expansiune a NATO la frontierele ruse de la implozia fostei Uniuni Sovietice (URSS) în 1991.

În această stare de lucruri, preşedintele rus nu vrea să se grăbească.

Purtătorul său de cuvânt, Dmitri Pueskov, a subliniat că ajungerea la pace este un ”subiect atât de complex” încât ”probabil că este mai bine să nu se stabilească un termen strâns”.

Aceasta înseamnă că Moscova nu vrea să ”încerce” să ajungă la ”o soluţionare viabilă (a conflictului) într-o perioadă scurtă de timp”.

”Operațiune de marketing”

În martie, o propunere americană în vederea unei încetări a focului fără condiţii, susţinută de Kiev, a fost ignorată de către Vladimir Putin.

Luni seara, Volodimir Zelenski anunţa că aşteaptă ”un răspuns clar” al Moscovei la oferta sa a unui nou armistiţiu limitat la atacurile vizând infrastructurile civile.

Şeful statului rus a anunţat anterior că vrea să ”analizeze” această propunere, ”poate în mod bilateral”, acuzând totdată Ucraina de faptul că adăposteşte ţinte militare în instalaţii civile.

În weekendul Paştelui, cele două tabere s-au acuzat reciproc de încălcarea unui armistiţiu de Paşte, pe care aliaţi ai Kievului, ca Franţa, l-au catalogat drept o ”operaţiune de marketing” a Moscovei.

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
FMI: Tarifele lui Trump vor lovi puternic economia mondială. SUA, cele mai afectate. Insulte de la Casa Albă: ”Un mare ratat”

Tarifele lui Donald Trump vor lovi puternic economiile din toată lumea, dar cea mai afectată va fi cea din Statele Unite ale Americii, a avertizat marți Fondul Monetar Internațional.

 

Șiretlicurile prin care Putin vrea să-l facă pe Trump să-și piardă răbdarea. Șefa diplomației UE spune că SUA mai au atuuri

Şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas a apreciat marţi că SUA nu au utilizat "toate instrumentele" aflate la dispoziţia lor pentru a exercita presiune asupra Rusiei, acuzând Moscova că a căutat să câştige timp cu armistiţiul său de Paşte în Ucraina.

Ce au vorbit Donald Trump și Benjamin Netanyahu la telefon, în a doua zi de Paște. „Suntem pe aceeaşi undă”

Donad Trump și Benjamin Netanyahu au discutat marți la telefon despre reducerea taxelor vamale impuse Israelului, precum și despre posibilitatea unui acord nuclear cu Iranul.

Recomandări
Planul pentru cel mai negru scenariu la Cernavodă. Autoritățile vor să aducă apă cu cisterna dacă Dunărea scade la un metru

Guvernul anunță noi măsuri pe Dunăre prin care să asigure în viitor suficientă apă pentru răcirea reactoarelor centralei de la Cernavodă.

Reacția lui Nicuşor Dan la dezvăluirile despre șeful SPP Lucian Pahonțu: „Nu e în această situaţie”

Nicuşor Dan respinge acuzaţiile prezentate în mass-media despre Lucian Pahonţu, menţionând că şeful SPP nu a participat la reprimarea manifestanţilor în timpul Revoluţiei din 1989 sau ulterior.

Cel mai în vârstă monarh din Europa, Regele Harald al Norvegiei, a decedat la vârsta de 89 de ani

Regele Harald al V-lea al Norvegiei, care a plecat în exil în Statele Unite încă din copilărie, în timpul ocupației naziste a țării sale natale, a murit la vârsta de 89 de ani.