Trump l-a sunat pe Boris Johnson să îl felicite: „Va fi un super premier”

62065637
AFP

Președintele american Donald Trump l-a felicitat, vineri, pe Boris Johnson pentru obținerea postului de premier al Marii Britanii. Totodată, liderul de la Casa Albă a anunțat pregătirea unui acord de liber schimb între cele două țări.

„L-am felicitat şi este gata de start", a declarat Trump jurnaliştilor din Biroul Oval, conform Reuters, citat de Agerpres.

Boris Johnson „va fi un super premier. Are calităţi în acest sens", a mai spus Trump, care l-a calificat pe noul premier britanic drept „un băiat bun" şi „un prieten".

„O să ne înţelegem foarte bine", a dat asigurări liderul de la Casa Albă, conform AFP.

„Regatul Unit avea nevoie de el de mult timp", a adăugat miliardarul american, care a criticat-o în mod deschis pe predecesoarea lui Boris Johnson, Theresa May, pentru modul în care a gestionat Brexitul.

Preşedintele SUA a mai declarat că guvernele celor două ţări au început deja să lucreze la un acord de liber schimb considerat crucial pentru a ajuta Marea Britanie după Brexit.

„Cred că putem face de trei, patru până la cinci ori mai mult cu Regatul Unit", a declarat Trump. El a precizat că până în prezent SUA au fost „împiedicate" să facă mai mult comerţ cu britanicii ca urmare a „relaţiei lor cu Uniunea Europeană".

„Ei au fost de acord asupra faptului că Brexitul oferă o oportunitate de neegalat pentru a întări parteneriatul economic dintre Marea Britanie şi Statele Unite", se arată într-un comunicat al guvernului de la Londra referitor la conţinutul convorbirii telefonice.

În comunicat se mai arată că cei doi lideri „şi-au exprimat angajamentul de a încheia un acord ambiţios de comerţ liber şi de a începe negocierile cât mai curând posibil după ce Marea Britanie va părăsit UE".

Un alt subiect abordat a fost criza din Golf şi sechestrarea de către Iran a unui petrolier britanic în Strâmtoarea Ormuz.

„Au încheiat prin a-şi exprima nerăbdarea de a se întâlni la summit-ul G7 de la Biarritz de luna viitoare", se mai arată în comunicatul executivului britanic.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Curtea Supremă: Trump poate folosi 2,5 miliarde de dolari din bugetul Armatei pentru zid

Curtea Supremă din Statele Unite a autorizat, vineri, folosirea de către Administrația Trump a 2,5 miliarde de dolari din bugetul Pentagonului pentru construirea zidului de la granița cu Mexicul.

Țara afectată de două cutremure puternice. Sunt 8 morți și 60 de răniți

Opt persoane au murit și alte 60 au fost rănite, sâmbătă dimineața, în Filipine, unde au avut loc două cutremure puternice.

Secţie de poliţie din Germania, atacată de elevi care voiau să-şi elibereze un coleg

În jur de 100 de elevi au atacat o secţie de poliţie din oraşul german Starnberg, din landul Bavaria, pentru a-şi elibera un coleg de 15 ani, informează BBC.

Recomandări
Cum s-a ajuns la eșecul rușinos al legii salarizării. Patru miniștri n-au găsit în ultimii 5 ani o formulă potrivită

Cel puțin 770 de milioane de euro, atât ne costă negocierile eșuate privind legea salarizării din ultimii 5 ani. Au fost patru miniștri la Muncă, însă niciunul nu a reușit să găsească formula potrivită care să împace toate taberele implicate. 

„În 15 minute a distrus totul”. Viitura devastatoare din Nepal s-ar putea produce din nou, aproape 1000 de dispăruți. VIDEO

Cel puțin 360 de oameni au murit și aproape 1000 sunt de negăsit după viitura parcă apocaliptică produsă într-o vale din munții Hymalaia, la frontiera dintre Nepal și Tibet. 

Ararat-Armenia - Universitatea Craiova, LIVE pe VOYO Sport 1. Oltenii joacă pentru calificare

Universitatea Craiova este la un singur meci distanță de calificarea în grupa UEFA Europa League. După 1-1 pe Stadionul „Ion Oblemenco”, oltenii joacă joi, 27 august, de la ora 19:00, returul decisiv cu Ararat-Armenia, la Erevan.