Telefonul lui Liz Truss, piratat de spionii lui Putin. Incidentul a fost mușamalizat de Boris Johnson

62299392
Profimedia

Telefonul fostului premier britanic Liz Truss, care a demisionat la 20 octombrie după doar 44 de zile de mandat, a fost piratat pe vremea când era ministru de Externe şi conţinea discuţii sensibile cu privire la Ucraina, dezvăluie The Mail on Sunday.

The Mail on Sunday citează, într-un articol pe care l-a publicat miercuri, surse anonime din domeniul securităţii, potrivit cărora smartphone-ul personal al fostului premier Truss a fost piratat de către ”agenţi suspectaţi că lucrează pentru Kremlin”, scrie news.ro.

Potrivit săptămânalului, Kremlinul ar fi avut astfel acces la ”discuţii top-secret cu parteneri internţaionali”.

”Noi nu comentăm cu privire la dispozitivele de securitate ale persoanelor”, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului Sunak, care a insistat că există ”sisteme robuste implementate pentru a proteja împotriva ameninţărilor cibernetice”.

Deputaţi din opoziţia britanică au cerut sâmbătă o anchetă în acest scandal.

”Este esenţial ca toate problemele de securitate să facă obiectul unor anchete şi să fie tratate la cel mai înalt nivel”, a subliniat deputata laburistă Yvette Cooper.

”Avem nevoie de o anchetă independentă, de urgenţă, pentru a descoperi adevărul”, a subliniat, la rândul său, deputata liberal-democrată Layla Moran.

O sursă a declarat tablodului că telefonul ”compromis” a fost plasat într-un seif încuiat, într-un loc securizat al Guvernului, după piratarea mesajelor timp de un an, inclusiv a unor ”discuţii foarte sensibile” despre Războiul rus din Ucraina.

Această piratare a fost descoperită în această vară, pe când Liz Truss era ministru de Externe şi îşi făcea campanie pentru a deveni şefa Partidului Conservator şi premier, scrie ziarul.

„Detaliile au fost suprimate” de Boris Johnson

Potrivit The Mail on Sunday, ”detaliile au fost suprimate” de către premierul de atunci, Boris Johnson, şi de către Simon Case, consilierul politic cu cel mai înalt rang al acestuia.

”Este nevoie de un anumit timp pentru a afla cine se află în spatele acestui gen de atac, însă Rusia are tendinţa să fie în capul listei”, declară sursa cu care a discutat ziarul.

Rusia acuza Marea Britanie de sabotarea Nord Stream

Armata rusă a anunţat sâmbătă că a respins un atac masiv cu drone asupra Flotei ruse la Marea Neagră, la Golful Sevastopol, în Crimeea anexată, pe care l-a imputat Ucrainei şi Regatului Unit, în care a fost avariată o navă rusească.

Rusia a acuzat, tot sâmbătă, Londra de faptul că a participat la sabotarea gazoductelor Nord Stream 1 şi 2, la Marea Baltică, la sfârşitul lui septembrie.

Ministerul britanic al Apărării a reacţionat şi a denunţat ”informaţii false”, menite să ”deturneze atenţia”.

Un ofiical ucrainean a sugerat că o ”manipulare neglijentă de explozivi” a forţelor ruse se află la originea incidentului.

Semnalarea acestui incident intervine în contextul în care ministrul britanic de Interne Suella Braverman a fost repusă în funţcie de către noul premier britanic Rishi Sunak, în urma demisiei acesteia, din cauza unei falii de securitate.

Suella Braverman a declarat că a trimis un document confidenţial unui membru al Parlamentului de pe e-mailul său personal.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Lavrov compară „situația de azi” dintre Rusia și SUA cu momentul în care statele au fost cel mai aproape de conflict nuclear

Situația actuală din Ucraina este similară cu perioada crizei rachetelor din Cuba, întrucât vorbim despre amenințări directe la adresa securității Rusiei chiar la granițele țării, a spus Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov.

O turistă a murit în camera de hotel, după ce o stâncă uriașă a căzut pe clădire, în Creta

O turistă în vârstă de 45 de ani din Cehia a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică în urma unei alunecări de teren pe hotelul în care era cazată în insula grecească Creta, au anunţat pompierii şi poliţia, potrivit AFP.

Momentul în care are loc busculada de la petrecerea de Halloween, în Seul. Peste 150 de persoane au murit VIDEO

Peste 100.000 de persoane au fost prezente în Seul pentru a sărbători Halloween, sâmbătă noaptea. Însă totul s-a terminat cu o tragedie.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.