Suma primită de un bărbat acuzat pe nedrept de dublă crimă. A fost închis 39 de ani

62024316
Agerpres

Craig Coley, un bărbat de 71 de ani din California, a petrecut după gratii 39 de ani, pentru o dublă crimă pe care nu a comis-o el.

Astfel, instanța a decis ca bărbatul să fie despăgubit cu 21 de milioane de dolari pentru nedreptatea pe care i-a făcut-o justiția.

În 1978, Craig Coley a fost condamnat la închisoare pentru uciderea lui Rhonda Wicht și a fiului ei de patru ani, Donald. El a făcut recurs în 2017, iar șeful Poliției din Simi Valley și procurorul care se ocupa de caz au precizat că îi susțin cauza.

Astfel, anchetatorii au reușit să găsească probe biologice la un laborator privat, deși instanța a cerut distrugerea lor în ianuarie 1980, după ce fusese condamnat.

„O probă cheie care a fost folosită pentru a-l condamna a relevat că nu conținea ADN-ul lui Coley, ci al altor persoane”, a precizat procuratura, conform CNN.

Craig Coley

Astfel, au fost audiați mai mulți martori, iar cazul lui Coley a fost recreat cu documente deținute de familie și obținute și din alte surse, ceea ce au ajutat la demonstrarea nevinovăției sale. El a fost grațiat în noiembrie 2017, iar o instanță a decis că este nevinovat și că statul trebuie să îi plătească despăgubire.

Astfel, bărbatul trebuie să primească 21 de milioane de dolari despăgubire pentru anii petrecuți după gratii. Înainte să fie condamat, Craig Coley nu comisese nicio altă infracțiune.

Totodată, cât timp s-a aflat după gratii, a fost un deținut model, dedicându-se religiei. Mai mult, el a urmat și cursuri universitare, obținând inclusiv o diplomă de master.

„Nicio sumă nu poate compensa pentru ce i s-a întâmplat. Am făcut ceea ce trebuia pentru Craig Coley și pentru comunitate”, a spus un oficial al administrației locale într-un comunicat.

În 11 noiembrie 1987, Rhonda Wicht și fiul ei de patru ani au fost uciși cu brutalitate. Autorul a aranjat locul crimei astfel încât să pară că a fost vorba de un jaf. Vecinii au declarat poliției că au auzit zgomote in jurul orei 5.30 dimineața, iar o femeie a precizat că atunci când s-a uitat pe geam a văzut camioneta lui Coley. Coley – manager de restaurant și fost detectiv – tocmai se despărțise de victimă, cu care avusese o relație.

Interogat de poliție, el a declarat că a socializat la restaurant până la 04.30 dimineața, după care a dus un prieten acasă. Când au percheziționat casa bărbatului, polițiștii au găsit un tricou de copil și un prosop pe care erau urme de sânge. Astfel, în baza acestor probe a fost condamnat pentru crimă și procurorii au încercat să obțină pedeapsa capitală pe numele său. În cele din urmă, însă, a fost condamnat la închisoare pe viață, deși timp de aproape 40 de ani, a susținut că este nevinovat.  

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62024255
Atena, îngropată sub zăpadă. Vremea rea i-a luat prin surprindere pe localnici

Un val de frig a pus stăpânire pe Grecia, unde temperaturile au scăzut cu circa 10 grade începând de sâmbătă.

62016152
Decizia luată cu privire la caricatura cu Serena Williams considerată rasistă și sexistă

Controversata caricatură a jucătoarei Serena Williams, apărută într-un tabloid din Melbourne, acuzată de mulţi ca fiind ''rasistă'' şi ''sexistă'', nu a încălcat niciun standard jurnalistic, a stabilit instituţia care reglementează media australiană.

62024154
Alegeri în Moldova. Pro-ruşii şi "Democraţii" lui Plahotniuc ar putea forma noul guvern

Alegerile legislative de duminică din Republica Moldova s-au terminat în „coadă de peşte".

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.