Statele Unite au testat cu succes un sistem antirachetă Aegis

61882343

Forţele armate americane au anunţat vineri testarea cu succes a unui sistem de apărare antirachetă care contribuie la capacitatea Statelor Unite de a intercepta rachete cu rază medie de acţiune lansate din ţări cum ar fi Coreea de Nord şi Iranul.

Sistemul Aegis utilizat pentru test a fost echipat cu un interceptor Standard Missile 3 Block IIA (SM-3 IIA) dezvoltat în comun de Raytheon şi Mitsubishi Heavy Industries. Racheta interceptor a fost lansată de pe distrugătorul John Finn al marinei militare americane, după detectarea unei rachete cu rază medie lansate din poligonul Kauai din Hawaii, relatează Agerpres, citând Reuters.

Interceptarea a fost a doua consecutivă realizată cu succes de SM-3 IIA, ceea ce creşte încrederea Agenţiei de Apărare Antirachetă a SUA privind rezolvarea problemelor de proiectare care au provocat anterior eşecuri, au declarat agenţiei Reuters oficiali americani care au solicitat să nu fie nominalizaţi. Ei au precizat că reuşita testului constituie un pas către începerea producţiei.

Ray Ellison, preşedinte al Missile Defense Advocacy Alliance, organizaţie non-profit pentru promovarea sistemelor defensive antirachetă, afirmă că testul de vineri menţine perspectiva desfăşurării sistemului respectiv în Polonia.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
61996372
Românii din Bergamo, lăsați fără biserică de o asociație musulmană: "Allah îl dă afară pe Iisus"
O fostă biserică catolică, folosită în prezent de comunitatea ortodoxă română din oraşul italian Bergamo, a fost cumpărată de o asociaţie musulmană locală, care va transforma lăcaşul de cult într-o moschee.
61996362
Premieră în UK. O româncă și partenerul ei, sancționați pentru abuzarea unor muncitori din România
Un tribunal britanic i-a interzis să mai recruteze personal unui cuplu din Leicester care aducea ilegal lucrători din străinătate, a anunţat vineri procuratura.
61996370
Bărbatul suspectat că a expediat coletele cu bombe din SUA, arestat
Anchetatorii americani au arestat un individ bănuit că ar avea legătură cu trimiterea pachetelor cu explozivi către personalităţi din partidul democrat sau critici ai preşedintelui Donald Trump.