Spania, Slovacia, Bulgaria. Vezi ce masuri anticriza au luat!

×
Publicitate

Sfarsitul crizei se lasa asteptat cam peste tot in Europa. In ultimele ore, mai multe tari au anuntat masuri severe, destinate reducerii cheltuielilor.

Comisia Europeana a propus chiar inasprirea controlului proiectelor de buget ale tarilor membre.

SPANIA

Seful guvernului socialist de la Madrid a detaliat miercuri o cura de austeritate radicala menita sa accelereze o scadere a deficitului public.

Cea mai frapanta masura este reducerea cu 5% a salariilor functionarilor. Micsorarea va fi de 15% in cazul demnitarilor.

De asemenea, atat salariile cat si pensiile vor ingheta si anul viitor. In sfarsit, din 2011 va fi suspendat ajutorul de 2.500 de euro, primit de fiecare familie la nasterea unui copil.

Premierul Zapatero mizeaza astfel pe o economie de 15 miliarde de euro.

SLOVACIA

Inspirati de noul guvern de la Budapesta care s-a rarefiat drastic, pana la opt ministri, castigatorii alegerilor din Slovacia apeleaza la o manevra asemanatoare. Astfel, numarul de cabinete va fi micsorat de la 16 la 14, prin comasarea unor ministere.

Pe de alta parte, executivul de la Bratislava a anuntat inchiderea unor oficii guvernamentale din teritoriu, precum si reduceri severe de personal.

BULGARIA

In Bulgaria, in schimb, se scumpesc cu 5% energia termica si apa calda, incepand cu 1 iulie. Dar asta nu e singura veste proasta pentru vecinii nostri. Cum multi sunt in urma cu plata facturilor de intretinere, pentru a stopa aceasta practica, ministrul economiei a devenit amenintator.

"Propunem ca furnizarea caldurii sa fie sistata cand o treime dintre locatarii unui bloc sunt restantieri la plata utilitatilor", a declarata Traicho Traikov, Ministrul Economiei, al Energiei si al Turismului.

Oamenii sunt revoltati.

De acum inainte, insa, bulgarii vor putea alege intre a plati cu banii jos, a achita in rate ori a ....inchiria repartitoarele pentru caldura.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
60422592
Un copil, singurul supravietuitor al accidentului aviatic din Libia. FOTO

UPDATE: 103 oameni au murit, miercuri dimineata, intr-un accident aviatic pe aeroportul din Tripoli, Libia. Avionul, Airbus 330, venea din Africa de Sud si se pregatea sa aterizeze, cand s-a prabusit langa pista si a explodat.

60422618
Un nou ATAC la o gradinita din China: 7 copii ucisi si 20 de raniti

Sapte copii au fost ucisi, miercuri, iar alti 20 au fost raniti, intr-o gradinita din nordul Chinei, in cel de al cincilea atac impotriva unei institutii scolare de la 23 martie si pana in prezent, a anuntat agentia China Noua, citata de AFP.

60422632
Ingerul de pe sosele! Elvetienii reduc socati viteza!

Opriti in trafic de un inger! Nu e o viziune, ci modalitatea autoritatilor din Elvetia de a atrage atentia soferilor sa nu circule cu viteza mare.

Recomandări
Drona prabusita suceava
O dronă s-a prăbușit în România. A intrat prin Botoșani și a fost găsită în Suceava. Primele imagini

O dronă a pătruns joi dimineață în spațiul aerian al României, prin nordul județului Botoșani, și s-a prăbușit în județul Suceava. Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situației.

Agerpres lideri pnl usr udmr parlament
Cum se împart ministerele din guvernul Siegfried Mureșan. Postul pe care l-ar putea primi Ilie Bolojan

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, are în plan o negociere cu liderii PSD. Asta, deși întâlnirea de miercuri, dintre Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu, nu a schimbat decizia social-democraților de a nu vota Guvernul propus.

Zapada pe Transfagarasan
Prima ninsoare abundentă pe Transfăgărășan. Șoferii au avut nevoie de ajutor după ce zăpada a depășit 10 centimetriri

La munte a căzut prima ninsoare abundentă pe Transfăgărășan. Zăpada s-a depus pe asfalt, așa că drumarii sunt în misiune.