Continuă tratativele de pace între delegația rusă și cea ucraineană. Zelenski face apel către țările europene

×
Publicitate

Și luni au fost convorbiri de pace între delegația rusă și cea ucraineană. Însă premierul israelian, care continuă eforturile de mediere, a spus că este cale lungă până la un eventual acord de încetare a focului în Ucraina.

Președintele Zelenski, a cerut din nou, sancțiuni și mai dure împotriva Rusiei, dar de teamă că Rusia, ar putea opri exportul de gaze în Europa, unele țări europene, ezită să ia decizii radicale.

Amelia, fetița care a devenit cunoscută după interpretarea temei din filmul de animație Frozen, într-un adăpost din Kiev, a cântat imnul național al Ucrainei în timpul unui concert caritabil la Lodz, în Polonia.

Banii sund destinați victimelor invaziei ruse în Ucraina, mai ales celor aproape 3 milioane și 400.000 de refugiați, dintre care cei mai mulți, peste 2 milioane au ajuns în Polonia.

Președintele Zelenski cere noi sancțiuni și mai dure împotriva Rusiei.

„Închideți-vă porturile pentru ei, nu importați mărfurile lor. Spuneți „nu" resurselor energetice de la Rusia. Faceți tot ce este posibil ca Rusia să părăsească pământul ucrainean”, a spus Zelensky, într-un apel adresat țărilor europene, cu Germania în frunte, care susțin o pauză pentru noi sancțiuni împotriva Rusiei, în contextul îngrijorării în privința scumpirii energiei, dar și de teamă că Rusia ar putea opri exporturile de gaze în Europa.

Mark Rutte, premierul Olandei: „Trebuie să ne asigurăm (că vom reduce) această dependență energetică și că există garanții absolute că vom avea suficiente gaze naturale și petrol în sistemele noastre. Este de importanță crucială pentru Olanda, Germania, Franța, dar și pentru țările din Europa de est. Suntem de acord că trebuie să atingem aceste obiective cât mai curând posibil, dar nu se poate întâmpla mâine.”

Vicepremierul rus Alexander Novak a susținut că este imposibil ca Europa să refuze deocamdată petrolul și gazul rusesc. Și spune că prețul petrolului ar putea ajunge la 300 de dolari pe baril dacă țițeiul rusesc va fi interzis în Occident.

Delegațiile de negociatori ruși și ucraineni au discutat pe parcursul zilei, prin video-conferință. „Dar Rusia nu este serioasă în privința negocierilor de pace”, spune consilierul președintelui Zelenski, care este și șeful delegației ucrainene.

Președintele ucrainean transmite că este gata pentru o întâlnire cu președintele Rusiei. Însă, Kremlinul refuză o întrevedere Putin-Zelenski.

Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: „Gradul de progres la aceste negocieri nu este, probabil, atât de ridicat pe cât ni l-am dori noi. Partea rusă demonstrează că este mai pregătită pentru a ajunge mai repede la un rezultat util, decât sunt negociatorii părții ucrainene.”

„Țările care au influență asupra Kievului ar trebui să-și folosească această influență pentru a face partea ucraineană mai constructivă în negocierile de pace”, sună îndemnul venit de la Kremlin.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Premierul israelian (Naftali) Bennett încearcă să găsească o cale de negociere cu Rusia. Îi suntem recunoscători pentru asta și pentru fiecare efort făcut pentru începerea unor convorbiri cu Rusia, mai devreme sau mai târziu. Ar putea avea loc chiar la Ierusalim.”

Premierul israelian Naftali Bennett, care își continuă misiunea de mediere, a declarat că Moscova ar fi renunțat la solicitarea de inlaturare a președintelui Zelenski, nici nu mai urmărește demilitarizarea completă a Ucrainei, dar mai e cale lungă până se va ajunge la o mediere în pozițiile celor două părți, a spus Benett

Pe de altă parte, președintele Statelor Unite a avut convorbiri telefonice cu președintele Franței, cancelarul Germaniei, premierii Italiei și Marii Britanii, discutând despre coordonarea răspunsurilor la invadarea Ucrainei. Joi, Joe Biden se va întâlni la Bruxelles cu aliaţii NATO, liderii G7 şi liderii Uniunii Europene pentru a discuta despre eforturile internaţionale de sprijinire a Ucrainei după invazia Rusiei, iar vineri, Biden se întâlnește la Varșovia cu președintele Poloniei, Andrzej Duda.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Cine a fost „tricolorul” remarcat de L'Equipe după Suedia - România 2-1
Cine a fost „tricolorul” remarcat de L'Equipe după Suedia - România 2-1
Citește și...
62249276
O artistă de top din Rusia a plecat în Polonia și îi ajută pe refugiații ucraineni

Cântăreața Vera Brejneva, 40 de ani, fostă membră a grupului "VIA Gra", a părăsit Rusia. Ea a plecat în Polonia, acolo unde îi ajută pe refugiații ucraineni.

62249274
Uniunea Europeană va oferi Ucrainei un ajutor militar de un miliard de euro

Uniunea Europeană îşi va spori ajutorul financiar şi livrările de arme către Ucraina, a anunțat, luni, şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, informează Agerpres, care citează CNN.

62249237
O ursoaică de 22 de ani din Ucraina a fost adusă luni în Rezervația de urși de la Zărnești

O ursoaică de 22 de ani din Ucraina, care și-a petrecut aproape toată viața la circ, a fost adusă luni în Rezervația de urși de la Zărnești.

Recomandări
Imago0683790568h
Expertul sloven și managerul român reținuți de DNA în dosarul șpăgii de 450.000 de euro au fost arestați. Reacțiile firmelor

Expertul sloven și omul de afaceri român reținuți de DNA în dosarul șpăgii de 450.000 de euro pentru un proiect energetic în România au fost arestați duminică, potrivit DNA. Pe de altă parte, compania implicată se delimitează de fapta directorului său.

Imago0867955945h
Elvețienii au respins prin vot consolidarea neutralității: „Elveția nu se uită în altă parte” și se „poziționează în lume”

Elveţienii au respins duminică prin referendum, aşa cum era de aşteptat, o iniţiativă populară care viza consolidarea neutralităţii ţării, o propunere înaintată de dreapta naţionalistă şi etichetată drept pro-rusă de către adversarii săi.

Agerpres lideri pnl usr udmr parlament
Un ministru propus în noul Guvern a publicat scrisoarea trimisă de Siegfried Mureșan. „Românii au făcut destule sacrificii”

Sebastian Burduja, propunerea pentru postul de ministru al Energiei în Guvernul alcătuit de premierul desemnat Siegfried Mureșan, a propus încheierea unui Pact al Energiei între toate partidele parlamentare.