Serviciile de informaţii militare din Olanda: Rusia îşi intensifică atacurile hibride contra Europei

62340684
Shutterstock

Rusia îşi intensifică atacurile hibride menite să submineze societatea în Olanda şi aliaţii săi europeni, iar hackerii ruşi au ţintit deja serviciile publice olandeze, a avertizat marţi serviciul de informaţii al armatei olandeze (MIVD).

''Vedem că ameninţarea rusă contra Europei este în creştere, inclusiv după o eventuală încheiere a războiului împotriva Ucrainei'', a declarat directorul MIVD, Peter Reesink, în raportul anual al instituţiei pe care o conduce, potrivit Reuters.

''În Olanda, am asistat la primul act de sabotaj cibernetic (rus) contra serviciilor publice, cu obiectivul de a obţine controlul asupra sistemului. A fost contracarat, dar a fost prima dată'', a adăugat el.

MIVD nu a precizat ce servicii publice au fost vizate.

De asemenea, MIVD a identificat o operaţiune cibernetică rusă împotriva infrastructurii esenţiale din Olanda, posibil ca etapă de pregătire pentru sabotaj, notează raportul.

În ultimii ani, ţările occidentale au declarat că ameninţările hibride din partea Rusiei şi a Chinei au devenit tot mai agresive.

Astfel de ameninţări merg de la sabotajul fizic asupra infrastructurii până la campanii de dezinformare, spionaj şi atacuri cibernetice, cu scopul de a influenţa sau submina societatea.

Raportul reia avertismentul că entităţi ruse vizează infrastructura din Marea Nordului şi că ţintele actelor de sabotaj sunt în special cablurile de internet şi livrările de energie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO | Cele mai tari meme-uri cu Tesla „zburătoare” au invadat internetul! Cum a ajuns noul Roadster ținta glumelor
FOTO ȘI VIDEO | Cele mai tari meme-uri cu Tesla „zburătoare” au invadat internetul! Cum a ajuns noul Roadster ținta glumelor
Citește și...
62537307
Chinezii schimbă eticheta „Made in China” ca să scape de taxele vamale. Ce trec în loc

Coreea de Sud a descoperit o creștere a tentativelor de a masca produse străine drept exporturi coreene, în principal din China, pentru a evita tarifele extinse impuse de președintele american Donald Trump, a anunțat luni agenția vamală a țării.

62537306
Ce spunea Papa Francisc despre moarte, cu puțin timp înainte de a se stinge din viață. „Este un nou început”

Papa Francisc a susţinut că moartea nu este sfârşitul, ci "un nou început", într-o prefaţă scrisă cu puţin timp înainte de a înceta din viaţă, luni, transmite marţi agenţia ANSA.

62537299
Rusia bombardează Odesa cu drone, în timp ce susține că este deschisă la negocieri cu Ucraina

Rusia continuă să atace Ucraina. Un raid cu drone a fost lansat luni-noapte asupra zonelor rezidențiale din orașul Odesa, un port important la Marea Neagră.

Recomandări
Dan neculaescu id293550 inquam photos malina norocea
Noii miniștri și-au preluat mandatele. Premierul Luca Niculescu, tur de ministere. Primele reacții | VIDEO

Premierul Luca Niculescu participă, astăzi, la preluarea mandatelor de către mai mulţi miniştri și merge la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, la Ministerul Afacerilor Externe, la Ministerul Educaţiei, dar şi la Ministerul Apărării.

Drona braila
Un fermier a găsit resturi de dronă pe un câmp din Buzău. „Noi auzim mereu bubuituri şi zgomote de avioane”

Un fermier a găsit resturi de dronă pe un câmp din județul Buzău. Ministerul Apărării Naționale a trimis un punct de vedere în acest caz.

Csat iunie 2026 presidency
Nicușor Dan a convocat ședința CSAT, din cauza „incidentelor de la Marea Neagră”. România evaluează „capacitatea de reacție”

Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSA), care va avea loc joi, 22 octombrie 2026, ora 18:00, la Palatul Cotroceni.