Rusia şi regimul al-Assad acuză Israelul că ar fi ordonat atacul asupra aeroportului T-4 din Siria

61952204
AFP

În atac au murit cel puţin 14 persoane, printre care şi militari iranieni.

Atât ministerul rus al Apărării, cât şi mass-media oficială a regimului de la Damasc acuză aviaţia israeliană că a lansat atacului asupra aeroportului militar T-4 din Siria, după ce iniţial presa siriană învinuise Statele Unite. Potrivit oficialilor de la Kremlin, rachetele ar fi fost lansate de două avioane F-15 ale Forţelor Aeriene Israliene.

Atât Pentagonul, cât şi guvernul francez, au negat orice implicare în atac.

Cel puţin 14 combatanţi, dintre care iranieni, au fost ucişi în lovitura ce a vizat luni dimineaţă devreme o bază militară a regimului în centrul Siriei, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP. Originea atacului asupra aeroportului militar T-4, cunoscut şi sub numele de Tiyas, rămâne neclară.

 

 

"Forţe ruse, iraniene şi ale mişcării libaneze Hezbollah", aliate ale regimului lui Bashar al-Assad, sunt staţionate la baza T-4, situată între oraşele Homs şi Palmyra, potrivit OSDO, care dispune de o vastă reţea de surse în Siria aflată în război.

"Cel puţin 14 combatanţi au fost ucişi în lovitura asupra aeroportului T-4, inclusiv forţe iraniene", a declarat directorul OSDO Rami Abdel Rahman.

Statele Unite, dar şi Franţa au ameninţat în ultimele săptămâni că vor efectua lovituri în Siria în cazul unui atac chimic, o "linie roşie" pentru Paris.

Sâmbătă, un grup de rebeli şi membri ai echipelor de salvare în oraşul controlat de insurgenţi Douma din apropiere de Damasc au denunţat un presupus atac cu "gaze toxice" ce a făcut zeci de morţi şi a provocat un val de condamnări internaţionale.

Puterea lui Bashar al-Assad a negat orice responsabilitate pentru acest presupus atac contra ultimului bastion al rebelilor în Ghouta de Est, în apropierea capitalei Damasc, pe care încearcă să îl recucerească.

În timp ce Israelul a efectuat în ultimele luni mai multe raiduri în Siria împotriva unor baze ale regimului şi aliaţilor săi, armata israeliană contactată de France Presse "a refuzat să facă orice comentariu" luni.

 

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
61952201
Macron, atacat dur de Erdogan: „Ajută, încurajează și găzduiește teroriști la Palatul Elysee”

Peședintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat Franța că ajută teroriștii, găzduindu-i la Palatul Elysee. Reacția vine după ce, în urmă cu o lună, președintele francez Emmanuel Macron s-a întâlnit cu membri ai miliției kurde din Siria.

61952200
Cutremur de 5,6 în Japonia. Sunt mai mulţi răniţi şi clădiri avariate

Un cutremur de pământ cu magnitudinea de 5,6 s-a produs în noaptea de duminică spre luni în Japonia, provocând rănirea a cinci persoane şi pagube materiale.

61952198
Patruzeci de persoane au fost rănite în SUA, după ce un autocar a intrat într-un pod

Patruzeci de persoane a fost rănite duminică pe o autostradă din Long Island, New York, în urma unui accident în care a fost implicat un autocar care transporta elevi de liceu.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.