Rusia lansează un avertisment dur: „Politicile 'distructive' ale Occidentului vor duce la utilizarea armelor nucleare”

62239326
Getty

Secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, a declarat miercuri că politicile "distructive" ale Statelor Unite şi ale aliaţilor sporesc riscul ca armele nucleare, chimice sau biologice să fie folosite, relatează TASS.

"Consecinţa naturală a politicilor distructive ale Statelor Unite este deteriorarea securităţii globale", a declarat Patruşev, un aliat apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, la o reuniune cu omologii săi din Comunitatea Statelor Independente (CSI), organizaţie ce reuneşte majoritatea ţărilor care cândva au fost republici sovietice.

"Riscul ca armele nucleare, chimice şi biologice să fie folosite este în creştere", a mai spus Patruşev. "Regimul internaţional de control al armelor a fost subminat", a subliniat oficialul rus, fost director al FSB, serviciul de securitate rus.

SUA, acuzate că stimulează inclusiv terorismul

"Acţiunile iresponsabile (ale Statelor Unite - n.r.) nu numai că contribuie la agravarea vechilor crize şi la apariţia altora noi, dar împiedică şi soluţionarea paşnică a conflictelor, ceea ce putem observa astăzi în Orientul Mijlociu", a acuzat oficialul rus de rang înalt.

În plus, a continuat secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Statele Unite stimulează creşterea ameninţărilor şi provocărilor comune, inclusiv terorismul, traficul de droguri, crima organizată transnaţională. Militarizarea spaţiului şi a spaţiului cibernetic se accelerează, a avertizat Patruşev, potrivit News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62400635
Milioane de oameni au rămas fără semnal la telefon, după o pană de curent care a dat peste cap Australia
Milioane de australieni au rămas fără servicii de telefonie mobilă şi internet după ce gigantul de telecomunicaţii Optus a fost afectat de o pană de curent, transmiste BBC.  
62400624
Liderul Hamas, înconjurat într-un buncăr de soldații israelieni. Teroriștii forțează trupele IDF să atace spitalele din Gaza
93 de cetățeni români și rudele acestora au ieșit până acum din Fâșia Gaza prin punctul de frontieră Rafah și au fost duși la Cairo.
61830484
Cutremur puternic înregistrat miercuri dimineață. Seismul a avut magnitudinea 6,9
Un cutremur cu magnitudinea 6,9 a fost înregistrat miercuri dimineață, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).