Rusia a blocat o rezoluție ONU de a desfăşura o anchetă privind folosirea armelor chimice în Siria

×
Publicitate

Rusia a blocat în urmă cu scurt timp o rezoluţie a Consiliului de Securitate ONU de a desfăşura o anchetă privind folosirea armelor chimice în Siria.

Rezoluţia fusese proprusă de Statele Unite, iar respingerea ei era previzibilă, căci Rusia are drept de veto şi susţine regimul lui Bashar al-Assad. Pe de altă parte, preşedintele Donald Trump şi-a amânat primul turneu în America de Sud, prevăzut săptămâna aceasta, pentru a coordona riposta americană la atacul cu arme chimice din Siria.

Marți seară, Trump a sugerat că Statele Unite au mai multe opţiuni militare şi că riposta este iminentă. Un înalt oficial rus a avertizat însă azi că un eventual atac american în Siria ar putea declanşa o confruntare directă între forţele ruse şi cele americane.

De altfel, sirienii se aşteaptă şi se pregătesc pentru eventuale atacuri punitive. Unul s-a produs deja duminică noapte, iar în spatele lui s-ar afla Israelul.

Preşedintele Franţei a anunţat de asemenea că nu exclude să desfăşoare raiduri vizând armamentul chimic al regimului sirian.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
61952541
Un ziar de opoziție din Ungaria se închide din cauza problemelor financiare
Unul dintre cele două ziare de opoziţie din Ungaria se va închide miercuri din cauza problemelor financiare.
61952538
Cluburile din Barcelona își învață angajații cum să acționeze în caz de atac terorist
Cluburile de noapte din Barcelona se pregătesc de sezonul turistic investind în siguranţă. Managerii şi angajaţii acestora fac cursuri ca să ştie cum să acţioneze în cazul unui atac terorist.
61952539
Audierea lui Mark Zuckerberg: ”Am identificat cu întârziere operaţiunile ruseşti din 2016”
Facebook este angajată într-o cursă a înarmărilor cu Rusia, care are oameni angajaţi să-i exploateze slăbiciunile, a declarat fondatorul ei.