Români evacuați din ”Casa Groazei” din Berlin, după o intervenție în forță a 120 de polițiști

61953969
welt.de

Zeci români care trăiau în condiții de igienă catastrofale, într-un imobil din Berlin ocupat ilegal, au fost evacuați luni, în urma unei intervenții în forță a trupelor speciale germane.

Luni, 16 aprilie, 120 de polițiști echipați înarmați și echipați ca în cazul unui atac cu arme chimice, au descins într-un imobil din cartierul Berlin-Wedding, relatează welt.de.

Decizia de evacuare a fost luată după ce în imobil au avut loc mai multe incendii. Apa fusese tăiată de multă vreme, iar în casă erau trase cabluri improvizate pentru curent electric. În plus, locul era considerat de autoritățile de sănătate publică un focar de infecție.

Pompierii care au intervenit pentru a stinge incendiile au fost șocați de condițiile în care trăiau ocupanții imobilului, între munți de gunoaie, șobolani, miros de fecale și urină.

Presa din Berlin relatat în nenumărate ocazii despre condițiile șocante în care trăiesc est-europenii din acel imobil, pe care reporterii l-au denumit ”Casa Groazei”.

În imobil trăiau zeci de cetățeni din România, Bulgaria, Albania, cu mulți copii.

La ora intervenției, în imobil au fost găsite 42 de persoane, care au fost evacuate. Autoritățile urmează, cel mai probabil, înceapă demersurile pentru expulzarea cetățenilor în cauză, care locuiesc în Berlin fără forme legale.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61951970
Noi detalii în cazul Skripal. Cum a fost livrat agentul neurotoxic folosit pentru otrăvirea celor doi

Agentul neurotoxic folosit pentru otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia în locuinţa din Salisbury, sudul Angliei, luna trecută, a fost livrat în ”formă lichidă”.

61933328
Coreea de Nord și de Sud ar urma să semneze un tratat de pace, care să pună capăt conflictului vechi de 65 de ani

Coreea de Nord și Coreea de Sud poartă discuții privind încheierea unui tratat de pace, prin care conflictul vechi de 65 de ani dintre cele două state să se încheie oficial.

61953962
Prima ieșire în public a omului cu „trei chipuri”, după un nou transplant: „Sunt tot eu”

Jerome Hamon, cunoscut drept „omul cu trei chipuri”, din cauză că a avut pe parcursul vieții două transplanturi de față, s-a întâlnit cu jurnaliștii din Paris, cu care a discutat despre noul său aspect fizic.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.