Rodrigo Duterte, către polițiști: "Îi puteți omorî pe idioții care se opun arestării"

61906265
Getty

Preşedintele Filipinelor, Rodrigo Duterte, a declarat luni că “poliţiştii îi pot omorî pe idioţii care se opun arestării”.

Comunicatul a fost transmis la două zile după ce sute de oameni au transformat funeraliile unui adolescent ucis într-un protest împotriva războiului sângeros de combaterea a drogurilor pe care îl duce Duterte, conform Reuters

Președintele i-a primit pe părinţii băiatului, Kian Loyd delos Santos, care a murit la vârstă de 17 ani, la palatal prezidențial din Manila.

În timpul unui discurs ţinut la Cimitirul Eroilor, situat la marginea capitalei Manila, Duterte i s-a adresat şefului Poliţiei unui oraş al cărui primar a fost ucis într-un raid antidroguri: "Datoria vă cere să depăşiţi rezistenţa pe care o exercită persoană pe care o arestaţi. Dacă opun o rezistenţă violenţă, aveţi libertatea de a-i ucide. Sunteţi liberi să îi ucideţi pe idioţi, acesta este ordinul meu către voi”.

Preşedintele a adăugat că “omorul, asasinatele şi crimele ilicite” nu sunt permise, iar poliţiştii trebuie să se supună legilor statului de drept, în timp ce îşi fac datoria.

În iunie anul trecut, după ce a preluat funcţia de preşedinte, Duterte şi-a început războiul împotriva drogurilor, în urmă unei campanii electorale în care a precizat că va folosi toate mijloacele pentru a extermina infracţiunile şi drogurile.

Mii de oameni au fost ucişi, iar violenţele care s-au petrecut au fost criticate de comunitatea internaţională. Cei din opoziţie au preferat să rămână rezervaţi în declarații, dar uciderea lui Delos Santos de către poliţiştii antidrog, pe 16 august, a stârnit indignarea mulțimii.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
61904526
Principalul suspect pentru atacul din oraşul finlandez Turku, identificat drept un marocan de 22 de ani

Principalul suspect în atacul cu cuţitul soldat cu doi morţi şi opt răniţi, în oraşul Turku, din sud-vestul Finlandei, este un marocan de 22 de ani, numit Abderrahman Bouanane, a anunţat luni justiţia finlandeză.

61906248
Adio America! Viza pentru SUA de care beneficiau și mulți români, limitată

Administraţia preşedintelui american Donald Trump analizează posibilitatea de a reduce programele de schimburi culturale care le permit studenţilor să lucreze în Statele Unite.

61906196
Viață nouă pentru leii salvați din mâinile traficanților de animale

Doi lei tineri au început o viaţă nouă la grădina zoologică din Poznan. Cele două feline au fost salvate de poliţişti din mâinile traficanţilor de animale.

Recomandări
Agerpres siegfried muresan la palatul parlamentului
Siegfried Mureșan negociază și cu PSD pentru cele 233 de voturi. Scenariile pregătite de Nicușor Dan dacă guvernul nu trece

Siegfried Mureșan a început negocierile pentru viitorul guvern și a prezentat o parte din programul cu care încearcă să adune cele 233 de voturi.

Ninsoare
Ninsoare abundentă pe Transfăgărășan. Drumarii au intervenit cu utilaje și tone de sare | VIDEO

Direcţia Generală de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, miercuri dimineaţă, că s-a înregistrat ninsoare abundentă pe Transfăgărăşanşi a fost nevoiie de intervenţia utilajelor.

Nd nicusor dan administratia
Nicuşor Dan avertizează că România trebuie să fie pregătită în faţa Rusiei. Ce spune despre riscul unui atac

România nu e deocamdată pregătită să țină piept dronelor rusești care ne încalcă spațiul aerian, dar țara noastră face îmbunătățiri, a declarat Nicușor Dan într-un interviu acordat postului CNN.