Regiunea din Spania în care a devenit obligatorie purtarea măștii în spații deschise

62131582
Getty

Regiunea spaniolă Catalonia va introduce obligativitatea purtării măştii în spaţii deschise, ca urmare a creşterii numărului de cazuri de COVID-19, a anunţat marţi purtătoarea de cuvânt a executivului catalan, Meritxell Budo, potrivit AFP.

Măsura va fi adoptată miercuri de autorităţile regionale de apărare civilă, a spus Meritxell Budo.

Potrivit unui decret adoptat de guvernul central de la Madrid, măştile sunt obligatorii în spaţii deschise în Spania doar dacă între persoane nu poate fi menţinută o distanţă de cel puţin 1,5 metri.

Aproximativ 210.000 de oameni din regiunea catalană Segria, unde este situat oraşul Lleida, au revenit sâmbătă la măsurile de izolare. Timp de două săptămâni, localnicii pot trece de punctele de control ale poliţiei numai pentru a merge la serviciu. Oamenilor li s-a recomandat să limiteze cât mai mult întâlnirile.

Potrivit presei locale, în Segria majoritatea noilor cazuri au provenit din ferme, aziluri şi o zonă rezidenţială.

Spania este una dintre ţările europene cele mai afectate de pandemia de COVID-19, cu peste 28.000 decese şi 250.000 de cazuri de infectare confirmate.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62135692
Caniculă la Polul Frigului. De la 38 de grade Celsius, locuitorii s-au trezit cu zăpadă
Locuitorii din regiunea Yakutia din Siberia Orientală s-au trezit cu zăpadă la început de iulie, după ce cu câteva zile s-au confruntat cu o vreme caniculară, înregistrându-se 38 de grade Celsius.
62135689
Un turist român a pierdut toți banii pe Coasta de Azur. Gestul făcut pentru cel care i-a returnat portofelul
Un turist român și-a pierdut portofelul în care se aflau 1.505 euro, în localitatea franceză Frejus, de pe Coasta de Azur, scrie France Bleu.
62121621
Planul de redresare economică, dezbătut la Bruxelles. La întâlnire participă și Merkel
Cancelarul german Angela Merkel se va întâlni miercuri la Bruxelles cu liderii principalelor trei instituţii ale UE pentru a discuta despre agenda preşedinţiei germane a Consiliului UE.