Reacția Chinei la scenele de la Casa Albă dintre Trump și Zelenski

62520606
Getty

China şi-a reafirmat luni poziţia cu privire la războiul în Ucraina şi a evitat să se pronunţe cu privire la întâlnirea tensionată de vineri de la Casa Albă între preşedintele american Donald Trump şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski.

"China va continua să joace un rol constructiv în căutarea unei soluţii politice la criza din Ucraina", a afirmat laconic purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian, întrebat luni într-o conferinţă de presă despre declaraţiile lui Donald Trump, care l-a acuzat pe Volodimir Zelenski că "se joacă cu al Treilea Război Mondial" şi a susţinut că liderul ucrainean "nu este pregătit pentru pace".

Întrebat din nou despre întâlnirea de la Washington, purtătorul de cuvânt al MAE chinez a reiterat acelaşi răspuns şi a adăugat că nu China "este cea care a creat criza în Ucraina şi nu este nici parte implicată în conflict".

China își menține poziția ambiguă

Beijingul, a insistat el, sprijină "toate eforturile în vederea unei soluţionări paşnice" şi speră că părţile implicate în conflict vor găsi "o soluţie sustenabilă şi de durată care să răspundă preocupărilor fiecăreia".

China a menţinut până acum o poziţie ambiguă faţă de războiul în Ucraina, promovând dialogul şi opunându-se sancţiunilor unilaterale împotriva Rusiei, notează agenţia de presă citată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
Citește și...
62481269
Premierul Viktor Orban avertizează că liderii europeni vor să prelungească războiul din Ucraina. „Este periculos şi greşit”

Premierul Ungariei,Viktor Orban, a declarat că liderii europeni reuniţi duminică la Londra vor să prelungească războiul din Ucraina în loc să caute pacea, situaţie pe care a calificat-o ca fiind drept "rea, periculoasă şi greşită", informează luni EFE.

62472178
Posibil atac terorist în Israel. Un bărbat a murit din cauza rănilor, iar alte 5 persoane au fost rănite

Un bărbat a fost ucis, iar alți oameni au fost răniți într-un atac terorist cu armă albă, luni dimineață, la centrul comercial Lev HaMifratz din orașul Haifa, Israel.

62413171
Papa Francisc nu mai are nevoie de ventilaţie mecanică. Starea sa este stabilă, a anunţat Vaticanul

Papa Francisc a rămas în stare stabilă pe parcursul zilei de duminică şi nu a mai avut nevoie de ventilaţie mecanică pentru a respira, a anunţat Vaticanul.

Recomandări
Whatsapp image 2026 10 26 at 184834
SRI: Incendiul de la Carfil, cauzat de o rețea de sabotaj „coordonată din Rusia”. Doi suspecți, arestați în Germania

SRI anunță destructurarea unei rețele de sabotaj coordonate din Rusia, pe care o leagă de incendiul din 14 septembrie 2026, de la platforma industrială Carfil din Brașov, și de planuri care vizau obiective militare din mai multe țări europene.

Sorin grindeanu protv
PSD promite că nu vor crește taxele în 2027, dar bugetul are nevoie de bani. Ce s-ar putea întâmplă cu TVA și Pilonul II

Dacă Alexandru Nazare ezită să promită că anul viitor nu vor crește taxele, o face, în schimb, Sorin Grindeanu, șeful PSD. Spune răspicat că executivul mixt PSD-tehnocrat nu va cere bani în plus de la cetățeni pentru a acoperi deficitul bugetar.

Trafic summit
Reguli noi pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va fi obligat să treacă prin controale medicale mai stricte

Șoferii cu probleme de vedere, cei care au tulburări psihice sau probleme legate de consumul de alcool și droguri vor fi evaluați mai atent înainte să primească sau să-și reînnoiască permisul.