Turcia a lansat o operațiune aeriană în Irak și Siria. ”Ticăloșii vor fi trași la răspundere!” | VIDEO

62304453
Twitter

Ministerul Apărării al Turciei a anunţat, duminică, că a lansat operaţiunea aeriană ”Claw Sword” în nordul Irakului şi al Siriei, regiuni ”utilizate ca baze de teroriştii” kurzi, transmite AFP.

”Avioanele au decolat de la bazele lor, operaţiunea aeriană a început”, a transmis ministerul într-un comunicat, la o săptămână după atentatul comis pe o stradă comercială din centrul Istanbulului.

Operaţiunea aeriană a fost întreprinsă ”în conformitate cu drepturile de legitimă apărare ce decurg din articolul 51 al Cartei Naţiunilor Unite, pentru a elimina atacurile teroriste din nordul Irakului şi al Siriei, a asigura securitatea frontierelor şi a elimina terorismul de la sursă”, a adăugat ministerul turc.

În cursul nopţii, ministerul a postat pe Twitter următorul mesaj: ”A sosit ceasul pentru a da socoteală! Ticăloşii vor fi traşi la răspundere pentru atacurile lor perfide”.

Atentatul din Istanbul s-a soldat cu moartea a șase persoane și rănirea altor 80

”Cuiburile terorii sunt distruse de lovituri de precizie”, a adăugat el, fără alte detalii despre ţintele vizate.

Atentatul din 13 noiembrie comis pe artera comercială aglomerată Istiklal din inima Istanbulului s-a soldat cu moartea a şase persoane şi rănirea altor 80.

Autorităţile au acuzat imediat de atentat Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi YPG (Unităţile de protecţie a poporului), miliţie kurdă activă în Siria, acuzată de Turcia că este afiliată PKK.

 

Potrivit comunicatului, ministrul apărării Hulusi Akar ”a condus şi gestionat operaţiunea Claw Sword (...), de la centrul operaţiunilor armatei aerului”.

Raiduri aeriene turce au avut loc în mai multe oraşe din nordul Siriei, inclusiv oraşul Kobane, sâmbătă seara, au declarat forţele conduse de kurzi şi un grup de monitorizare din Marea Britanie.

Conform The Guardian, atacurile au loc la câteva zile după ce Ankara a dat vina pe Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) pentru atentatul mortal de duminica trecută în centrul Istanbulului.

 

„Kobane, oraşul care a învins Isis, este supus bombardamentelor de către aeronavele ocupaţiei turce”, a scris Farhad Shami, purtătorul de cuvânt al Forţelor Democratice Siriene (SDF) conduse de kurzi.

Turcia consideră Unităţile de protecţie a poporului kurd (YPG) - principala componentă a SDF - drept o extensie a PKK interzis.

Purtătorul de cuvânt al Forţelor Democratice Siriene a mai afirmat că au avut loc şi atacuri aeriene împotriva a două sate dens populate din provincia nordică Alep şi provincia nord-estică Hasakeh.

PKK și YPG neagă orice implicare în atacul de la Istanbul

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului din Marea Britanie a raportat că armata turcă a efectuat peste 20 de atacuri aeriene în cele două provincii. Grupul are o reţea extinsă de contacte în Siria.

Kobane, un oraş cu majoritate kurdă din nordul Siriei, lângă graniţa cu Turcia, a fost capturat de gruparea Stat Islamic la sfârşitul anului 2014, deşi luptătorii kurzi i-au alungat la începutul anului următor.

Atât PKK, cât şi YPG-ul au negat orice implicare în atacul de la Istanbul, în care au fost ucise şase persoane.

Dar ministrul turc de interne, Süleyman Soylu, a spus că Ankara crede că ordinul pentru atac a fost dat de la Kobane.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62096601
Fond pentru finanțarea daunelor climatice, decis la COP27. Când va fi constituit și ce rol are China

Un fond pentru finanțarea daunelor climatice care deja s-au produs va fi constituit, printr-o hotărâre adoptată duminică la COP27. Acesta este însă destinat exclusiv țărilor "deosebit de vulnerabile".

62304457
Joseph Robinette Biden împlinește 80 de ani. Imagini inedite din viața celui mai bătrân președinte al SUA GALERIE FOTO

Joe Biden a împlinit duminică 80 de ani, iar unul cei mai tineri senatori aleși vreodată (avea 29 de ani când a obținut primul mandat, în 1972) este acum cel mai bătrân președinte al SUA. Cu intenția declarată de a candida și pentru al doilea mandat.

62246221
Ucraina a anunţat că aproximativ 60 de soldaţi ruşi au fost ucişi într-un atac de artilerie

Ucraina a anunțat că aproximativ 60 de soldaţi ruşi au fost ucişi într-un atac de artilerie cu rază lungă de acţiune în această săptămână.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.