Putin s-a întâlnit pentru a treia oară cu Papa. "Valorile tradiţionale" care îi unesc

62059909
Agerpres

Vladimir Putin a discutat cu Papa Francisc despre situaţoa creştinilor din Orientul Mijlociu.

Preşedintele rus Vladimir Putin a discutat cu Papa Francisc despre protejarea populaţiei creştine în Orientul Mijlociu şi despre ajutoarele umanitare pentru Siria, a informat liderul rus într-o conferinţă de presă de după discuţia sa cu premierul italian Giuseppe Conte, scrie News.ro.

„Am discutat despre protejarea populaţiei creştine în Orientul Mijlociu şi ajutoarele umanitare pentru Siria. Este important ca poziţia Rusiei să fie similară cu cea a Vaticanului privind valorile tradiţionale, să se promoveze dialogul între religii şi civilizaţii”, a afirmat Putin.

Putin a precizat că s-a discutat şi despre relaţiile în dezvoltare între Rusia şi Vatican. Cele două părţi au căzut de acord că vor acorda o importanţă aparte colaborării în cultură, educaţie şi sănătate.

„A fost o discuţie foarte bună. Am vorbit despre probleme internaţionale precum şi despre relaţiile bilaterale în dezvoltare dintre Rusia şi Vatican, inclusiv despre aspectul spiritual al acestei cooperări şi despre legăturile umanitare”, a declarat Putin.

Aceasta a fost a şasea vizită a lui Putin la Vatican şi a treia întâlnire cu Papa Francisc.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
Citește și...
62059880
Imagini din momentul seismului de 6,4 din California. Distrugerile sunt însemnate

Cutremur în statul american California, în apropiere de Los Angeles. Seismul a măsurat 6,4 pe Richter şi este cel mai puternic produs în ultimii 28 de ani în această regiune a Statelor Unite.

62059874
Peste 40 de soldaţi elveţieni s-au îmbolnăvit subit. Virusul care i-a afectat

Peste 40 de militari şi recruţi ai unei academii din centrul Elveţiei au fost internaţi joi în spital după ce s-au îmbolnăvit subit, patru dintre ei fiind în stare critică, a anunţat guvernul de la Berna, potrivit AFP.

62059872
Reacția unei femei care a zburat pentru prima dată cu avionul la 95 de ani

O pensionară din Marea Britanie şi-a îndeplinit visul la vârsta de 95 de ani atunci când a zburat pentru prima dată cu avionul, experienţă pe care a numit-o absolut 'minunată', relatează joi Press Association, conform Agerpres.

Recomandări
Protest fermieri agerpres 19647908
Fermierii români sunt instigați pe rețele la noi proteste violente, deși solicitările lor sunt soluționate. Precizări oficiale

Fermierii români sunt instigați pe rețelele sociale de către anumite persoane să organizeze din nou proteste de amploare, care să devină apoi violente, deși solicitările lor au fost soluționate, atrage atenția MAI.

62586044
România trece la ora de iarnă. La ce oră se dau ceasurile înapoi și ce se schimbă de duminică

România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie 2026. 

Bloc risc seismic cutremur isu bucuresti 1 1
Fisură la un bloc din București. Experții au stabilit că nu e afectată structura de rezistență, oamenii au revenit în imobil

Specialiştii Inspectoratului de Stat în Construcţii au constatat că nu este afectată structura de rezistență a blocului din Drumul Taberei, din București, aşa că a fost permis accesul locatarilor în bloc.