Putin: Rezolutia ONU aminteste de apelurile la cruciade din Evul Mediu

×
Publicitate

Premierul rus, Vladimir Putin, considera ca rezolutia ONU privind Libia "reaminteste de apelurile la cruciade din Evul Mediu", iar evenimentele aflate in desfasurare in Libia demonstreaza necesitatea consolidarii capacitatii de aparare a Rusiei.

Aflat la o reuniune privind programele de armament, desfasurata in Siberia, el a afirmat ca "rezolutia Consiliului de Securitate este deficitara, permite orice si reaminteste de apelurile la cruciade din Evul Mediu". "De fapt, permite interventia militara intr-un stat suveran", a spus Vladimir Putin.

Pe de alta parte, presedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, considera inacceptabil termenul de "cruciada" folosit de premierul rus Vladimir Putin: "Este inadmisibil sa folosim termeni care fac trimitere la un conflict al civilizatiilor, la expresii de genul «cruciade» sau altele. Este inacceptabil. In caz contrar, totul s-ar putea termina intr-un mod mai rau decat situatia actuala. Toata lumea trebuie sa aiba in minte acest lucru. Trebuie sa dam dovada de cea mai mare prudenta in ceea ce priveste situatia din Libia. Consider ca rezolutia ONU reflecta interpretarea noastra despre situatia din Libia, dar nu in totalitate. De aceea nu am utilizat dreptul de veto", a spus Medvedev.

Este pentru prima data cand Medvedev si Putin au pozitii atat de diferite la un an de la alegerile prezidentiale, scrie AFP.

In alta ordine de idei, Iranul sustine revolta impotriva liderului libian Muammar Ghaddafi, dar "pune la indoiala" practicile marilor puteri, a declarat ministrul de externe iranian.

"Pozitia Iranului este sa sprijine intotdeauna oamenii si cererile lor legitime", a apus Ramin Mehmanparast, duminica, citat de agentia de presa ISNA.

"Modalitatea statelor din vest de a actiona si de a-si impune suprematia asupra natiunilor asuprite a ridicat intotdeauna semne de intrebare asupra adevaratelor lor intentii", a mai punctat ministrul de externe al Iranului.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
60480663
Povestea lui Jin Abe. Japonezul de 16 ani care a stat 9 zile sub daramaturi

VIDEO. In aceste zile, un baiat de 16 ani si bunica sa de 80 de ani se numara printre cele mai cunoscute persoane din Japonia. Cei doi au fost salvati de sub daramaturi, unde au stat noua zile dupa producerea tsunami-ului.

60480626
Cum arata elicopterul in care era sa moara Angela Merkel. Galerie foto

Elicopterul care a transportat-o pe Angela Merkel la un eveniment electoral in Waldshut-Tiengen, la granita cu Elvetia, a fost cat pe ce sa se prabuseasca la cateva ore dupa ce cancelarul german a ajuns la destinatie.

60480591
Avionul F-15 Eagle, prabusit in Libia - Top Gun al Armatei SUA

Avionul american F-15 Eagle s-a prabusit, aparent din cauza unei defectiuni mecanice, intr-o zona controlata de rebelii libieni, potrivit presei arabe, citate de CNN. Pilotul se pare ca a fost salvat si este in siguranta.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.