Pasagera unui zbor low-cost, pusă să plătească peste 100.000 $. Ce a făcut în avion

62063850
iStock

O femeie din Marea Britanie a fost pusă să plătească 105 mii de dolari după ce a avut un comportament agresiv și periculos în timpul zborului.

Femeia călătorea de la Londra către Dalaman, Turcia și a încercat să deschidă ușile avionului companiei low-cost Jet2, potrivit CNN. Linia aeriană a precizat că echipajul a avut nevoie de ajutor din partea pasagerilor ca să o imobilizeze pe femeie, iar avionul a fost nevoit să se întoarcă în Londra sub escorta a două avioane de vânătoare ale RAF.

“Comportamentul doamnei Haines a fost unul dintre cele mai serioase cazuri de comportament destructiv. Ea trebuie să-și asume consecințele acțiunilor sale, iar noi vom urmări cu stricteţe recuperarea costurilor pe care le-am avut ca urmare a devierii zborului, așa cum facem în mod normal cu pasagerii cu comportament de acest tip”, a declarat Steve Heapy, CEO al companiei aeriene, în urma incidentului.

Pe lângă daunele uriaşe, ce acoperă şi costul intervenţiei celor 2 aparate de zbor ale RAF, pasagera a fost trecută pe „lista neagră” a companiei aeriene Jet2.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62063851
Cutremurul din Grecia a creat panică printre turiști. IMAGINI din timpul seismului
Panică printre turiștii din Grecia după cutremul cu magnitudinea 5,1 înregistrat vineri la prânz în capitala Atena. Seismul s-a produs la o adancime de 12 kilometri, având epicentrul la 23 de kilometri nord-vest de Atena. Au urmat trei replici.
62063805
Explozie uriaşă în Christchurch, oraşul unde a avut loc atacul armat din martie
Şase oameni au fost răniţi şi zeci de case au fost evacuate în oraşul neo-zeelandez Christchurch, după ce o scurgere de gaze a provocat o deflagraţie extrem de violentă.
62063847
Bilanțul victimelor exploziei din China. Geamurile s-au spart pe o rază de 3 km
Cel puţin doi oameni au murit, 18 au fost răniţi şi 12 sunt daţi dispăruţi în urma unei explozii foarte puternice care s-a produs vineri într-o uzină de gazificare din centrul Chinei.