O bombă din al Doilea Război Mondial a ucis doi oameni, în Polonia

61970882

Două persoane şi-au pierdut viaţa în Polonia, după explozia unui dispozitiv despre care se crede că ar fi o bombă din al Doilea Război Mondial.

Cei doi bărbaţi, cu vârste de 29 şi respectiv 35 de ani, au adus bomba la un garaj, unde aceasta a explodat, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Poliţia şi experţi genişti s-au apropiat de scena deflagraţiei şi au descoperit în primele căutări echipament militar şi mai periculos, informează Agerpres, care citează DPA.

Un cordon de securitate de 500 de metri a fost instalat în jurul garajului din satul Czarnowo, din apropierea oraşului Ostroleka.

Potrivit relatărilor din mass-media, una dintre cele două victime avea ca hobby colecţionarea de muniţie din Al Doilea Război Mondial.

În zonă au avut loc lupte grele în timpul ambelor conflagrații mondiale.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62067385
Autorul atacului din Ohio și-a ucis propria soră. ”Dacă intra în bar ar fi fost catastrofal”
Bărbatul care a deschis focul în fața unui bar din Dayton, Ohio, și-a ucis propria soră în timpul atacului. Ea și alte opt persoane și-au pierdut viața într-un masacru care nu a durat nici 30 de secunde.
62067378
VIDEO. Explozie în Cairo. Cel puţin 17 persoane au murit şi alte 32 au fost rănite
Cel puţin 17 persoane au murit şi alte 32 au fost rănite într-o explozie produsă în faţa Institutului naţional pentru oncologie din Egipt, relatează Reuters.
62067375
Atacatorul din Texas riscă pedeapsa cu moartea. Cazul e tratat drept „terorism intern”
Autorul atacului armat din El Paso, Texas, care s-a soldat cu 20 de morţi, a fost inculpat pentru crime, a anunțat un responsabil al poliţiei locale.