Nicolas Maduro reîncepe negocierile cu SUA „cu respect, fără manipulare". Care e miza lor

62408547
StirilePROTV

Președintele Venezuelei reia discuțiile cu SUA cu privire la sancțiunile aplicate țării sale, cu mai puțin de o lună înaintea alegerilor prezidențiale din țară.

„Miercurea se reiau discuţiile cu Statele Unite pentru ca acestea să respecte acordurile semnate în Qatar şi pentru a restabili termenii dialogului cu respect, fără manipulare", a declarat Nicolas Maduro la televiziune.

Şeful statului venezuelean a afirmat că Washingtonul a fost la originea acestei propuneri de reluare a negocierilor, iar Caracasul a ales să accepte după ce "s-a gândit la asta timp de două luni".

„Vom discuta şi vom căuta noi acorduri pentru ca totul să fie respectat, (în special) ceea ce a fost semnat în Qatar" în septembrie, a asigurat el.

Venezuela şi Statele Unite au demarat negocieri secrete anul trecut în Qatar. În Venezuela sunt alegeri prezidențiale pe 28 iunie.

În cursul acestor discuţii, au căzut de acord asupra unui schimb de prizonieri: Washingtonul l-a eliberat pe Alex Saab, acuzat că este omul preşedintelui Maduro, în schimbul eliberării a 28 de prizonieri, 10 americani şi 18 venezueleni închişi în Venezuela.

În schimb, Statele Unite au relaxat embargoul petrolier impus ţării din 2019, în încercarea de a-l îndepărta de la putere pe preşedintele Maduro, a cărui realegere în 2018 nu au recunoscut-o.

Washingtonul a reimpus apoi sancţiuni în aprilie, după ce a stabilit că guvernul venezuelean nu a permis principalei lidere a opoziţiei, Maria Corina Machado, să candideze la alegerile prezidenţiale.

Washingtonul a condiţionat ridicarea sancţiunilor de liberul acces la alegeri al tuturor membrilor opoziţiei, dar Venezuela a condamnat această măsură şi a denunţat "pretenţia Statelor Unite de a supraveghea, pune sub tutelă, controla şi manipula industria petrolieră venezueleană prin politica sa ilegală de impunere de măsuri coercitive şi acordarea de licenţe".

Maduro a afirmat luni că doreşte "dialog, înţelegere, un viitor pentru relaţiile noastre, schimbare sub suveranitate şi independenţă absolută".

Guvernul venezuelean va fi reprezentat de preşedintele parlamentului, Jorge Rodriguez, şi de guvernatorul statului Miranda (centru nord), Hector Rodriguez.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62417200
Cutremur cu magnitudinea 5,2, raportat marți. Unde a fost înregistrat

Un cutremur semnificativ, cu magnitudinea 5,2, a fost raportat luni spre marți noapte.

 

62455068
Joe Biden, după decizia Curţii Supreme privind imunitatea lui Trump: Un „precedent periculos”

Preşedintele american Joe Biden a afirmat luni că decizia luată de Curtea Supremă privind imunitatea penală a lui Donald Trump, pentru acţiunile sale în calitate de preşedinte, creează un „precedent periculos”, scrie AFP.

 

62449818
Vicepremierul slovac: Robert Fico va avea probleme permanente de sănătate după tentativa de asasinat

Premierul slovac Robert Fico va avea probleme de sănătate permanente după ce a supravieţuit unui atentat prin împuşcare în mai, anunţă vicepremierul slovac Robert Kaliňák, relatează Euronews.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.