Mişcarea islamistă Hamas spune că anunţul lui Trump este o ”declaraţie de război”

61547038

Mişcarea islamistă Hamas a făcut apel joi la o nouă revoltă populară a palestinienilor după decizia preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, informează France Presse şi DPA.

"Nu putem face faţă politicii sioniste susţinute de SUA decât prin lansarea unei noi intifada" începând de vineri, a declarat liderul Hamas, Ismail Haniyeh, într-un discurs susţinut în Fâşia Gaza.

El a mai spus că anunţul lui Trump este o 'declaraţie de război'.

"Afirmăm că Ierusalimul este unit, nu (divizat) în Est şi Vest, şi va rămâne capitala Palestinei, a întregii Palestine", a afirmat de asemenea liderul Hamas, grupare militantă islamistă cu sediul în Gaza.

Turcia avertizează: regiunea Orientului Mijlociu este într-un ”cerc de foc”

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat joi că recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului de către omologul său american Donald Trump aşază regiunea Orientului Mijlociu "într-un cerc de foc", relatează Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

"A lua o asemenea decizie pune lumea şi în special regiunea într-un cerc de foc", a declarat Erdogan reporterilor şi susţinătorilor săi pe aeroportul din Ankara, înainte de a pleca în Grecia într-o vizită oficială.

Preşedintele turc a subliniat că decizia anunţată miercuri de liderul de la Casa Albă "desconsideră complet" rezoluţia din 1980 a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite privind statutul oraşului, care a condamnat anexarea Ierusalimului de Est de către Israel.

Sute de persoane au manifestat miercuri zgomotos, dar paşnic în faţa consulatului american din Istanbul împotriva deciziei preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului.

Un miting similar a avut loc şi în faţa ambasadei SUA din Ankara, unde manifestanţii au afişat fotografii cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Germania şi Marea Britanie nu susţin decizia preşedintelui american Donald Trump

Germania şi Marea Britanie nu susţin decizia preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a statului Israel, au informat miercuri Reuters, EFE şi dpa.

"Guvernul german nu sprijină această poziţie, deoarece statutul Ierusalimului trebuie soluţionat în cadrul formulei a două state", a declarat cancelarul german Angela Merkel, potrivit unui mesaj pe Twitter postat de purtătorul ei de cuvânt, Steffen Seibert.

Marea Britanie nu este de acord cu decizia preşedintelui Trump, care nu este "de niciun ajutor" pentru procesul de pace cu palestinienii, a declarat miercuri şi şefa executivului britanic, Theresa May.

"Nu suntem de acord cu decizia americană de a transfera ambasada la Ierusalim şi de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală israeliană înaintea unui acord final asupra statutului" acestui oraş, a indicat May într-un comunicat.

"Credem că nu este de niciun ajutor pentru perspectivele păcii în regiune", a adăugat ea, precizând că ambasada Marii Britanii în Israel va rămâne în continuare la Tel Aviv.

"Poziţia noastră cu privire la statutul Ierusalimului este clar şi de lungă durată: trebuie stabilit în urma unui acord negociat între israelieni şi palestinieni, iar Ierusalimul trebuie să fie în cele din urmă capitala comună a statelor israelian şi palestinian. Considerăm Ierusalimul de Est ca făcând parte din teritoriile palestiniene ocupate", a insistat May.

Şefa executivului britanic a declarat totodată că "împărtăşeşte dorinţa preşedintelui Trump de a pune capăt conflictului" şi a salutat angajamentul acestuia în favoarea unei soluţii a două state

Articol recomandat de sport.ro
FOTO În timp ce CR7 se ceartă cu portughezii, Georgina merge singură la Milano și își pune urmăritorii pe jar: ”Guapa! Ești superbă”
FOTO În timp ce CR7 se ceartă cu portughezii, Georgina merge singură la Milano și își pune urmăritorii pe jar: ”Guapa! Ești superbă”
Citește și...
61926744
Protest la Atena: Sute de tineri au manifestat față de polițiști. VIDEO

Poliţia din Grecia a folosit gaze lacrimogene miercuri împotriva tinerilor care au manifestat în Atena pentru a marca a 9-a aniversare a uciderii de către poliţişti a unui adolescent.

61926739
Şedinţă de urgenţă a Consiliului de Securitate, după ce SUA a recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului

Reuniune de urgenţă vineri, la Naţiunile Unite, după anunţul făcut de Casa Albă

61926719
Guvernul britanic vrea să-şi ucidă cetăţenii care luptă pentru Statul Islamic

Anunţ uluitor făcut de ministrul Apărării de la Londra, Gavin Williamson.

Recomandări
Gettyimages 468768956
Ce este ratingul de țară și cum ar afecta România o retrogradare în categoria „junk”. Decizia vine în această seară

România așteaptă, vineri, evaluarea agenției de rating S&P, care ar putea confirma ratingul actual sau ne-ar trimite în categoria “junk”. O decizie negativă ar atrage o cascadă de efecte dramatice în economie, avertizează analiștii.

Gettyimages 1745631060
Plan pentru reducerea poluării într-o zonă istorică din București. Șoferii se tem că vor rămâne fără locuri de parcare

Autoritățile vor să facă aerul mai respirabil în mai multe spații din zona istorică a sectorul 2 al Capitalei, dar se lovesc de opoziția șoferilor, care se plâng că nu au unde să parcheze.

Instant dna iasi bolojan 000 inquam photos miruna turbatu
Bolojan, audiat aproape două ore și jumătate la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos. A plecat fără declarații

Ilie Bolojan a fost audiat vineri, timp de aproape două ore și jumătate, în calitate de martor la DNA Iași, în dosarul care vizează omul de afaceri Fănel Bogos.