Ministrul britanic de Interne cere aplicarea deplină a legii faţă de autorii violenţelor ce au implicat români la Leeds

62468542

Ministrul britanic de Interne, Yvette Cooper, a cerut vineri aplicarea "forţei depline a legii" asupra celor responsabili pentru incidentele violente care au avut loc pe străzile oraşul Leeds, relatează BBC.

Potrivit acestui post, cinci persoane au fost arestate în urma incidentelor violente survenite joi în zona Harehills din oraşul Leeds, unde o comunitate a reacţionat agresiv în timpul unei acţiuni a asistenţilor sociali pentru protecţia copilului, care au fost astfel nevoiţi să ceară ajutorul poliţiei.

Poliţia britanică a precizat că a fost sesizată joi în jurul orei 17:00, "după ce asistenţii sociali au raportat că au fost întâmpinaţi cu ostilitate când se ocupau de o problemă de protecţie a copilului", relatează Sky News.

Videoclipurile de pe reţelele de socializare arată mulţimi de oameni pe străzi, un autobuz incendiat şi o maşină de poliţie răsturnată.

Vorbind la o secţie de poliţie din Leeds, ministrul de interne britanic Yvette Cooper a spus că cei responsabili pentru aceste violenţe vor trebui să simtă "forţa deplină a legii". "Mulţi oameni au văzut pe reţelele de socializare câteva dintre scenele cu adevărat şocante ale infracţionalităţii îndrăzneţe şi de aceea este foarte important ca aceşti indivizi să se confrunte cu forţa deplină a legii, iar aceasta este una dintre problemele despre care poliţia mi-a vorbit în această seară", a explicat vineri seară Yvette Cooper.

Întrebată despre imaginile care circulă pe internet şi care par să arate ofiţeri de poliţie în timp ce scot un copil dintr-o casă şi apoi reacţia de furie a comunităţii, ea a răspuns: "Ei bine, cred că ceea ce am văzut aseară au fost scene de infracţionalitate, cu autobuzul incendiat, cu atacul asupra maşinilor de poliţie".

"Şi am văzut, de asemenea, unele dezinformări despre poliţia care a trebuit să răspundă unui incident complex legat de protecţia copilului", a mai afirmat ministrul britanic de interne.

Potrivit poliţiei britanice, ofiţerii săi au fost atacaţi în timp ce ajutau personalul de asistenţă socială, după care au izbucnit acţiunile violente pe străzi. Poliţia lucrează în prezent într-un "ritm susţinut" pentru a-i identifica şi reţine pe cei responsabili, a declarat un responsabil al poliţiei britanice, Pat Twiggs.

Între timp, Consiliul Local din Leeds a promis o "evaluare urgentă" a incidentului care ar fi declanşat violenţele de joi. Într-o declaraţie comună emisă în numele său şi al comunităţii de romi şi români, cu reprezentanţii cărora Consiliul Local a avut o întâlnire, acesta menţionează că "a fost de acord să realizeze o examinarea urgentă a cazului şi să colaboreze cu organizaţiile conduse de români şi de romi, cu bisericile şi consulatul onorific al României şi cu alţi reprezentanţi ai familiei, în interesul familiei şi al comunităţii mai largi de romi".

Aceeaşi declaraţie cuprinde un apel către "toate comunităţile să menţină calmul", pentru a evita repetarea "scenelor îngrijorătoare" de joi.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62468646
Noi proteste în Leeds, după revolta violentă a românilor. Alte 5 persoane au fost reținute, printre care și un român

Continuă protestele în orașul Leeds, din nordul Angliei. Alte 5 persoane au fost reținute, printre care și un român de 37 de ani. Bărbatul ar fi apărut într-o filmare, când încerca să dea foc unui autobuz.

62468644
Ce ar fi cauzat pana majoră a serviciilor Microsoft la nivel mondial, cea mai mare avarie IT din toate timpurile

Omenirea a apucat să vadă pentru câteva ore cum ar arăta lumea cu o pană globală a sistemelor informatice. Multe companii se luptă să rezolve problemele cauzate de căderea serviciilor și aplicațiilor Microsoft.

62468652
Atacuri aeriene în Yemen, la o zi după atacul cu drone lansat de rebelii Houthi în centrul Tel Avivului

Atacuri aeriene au loc în Yemen, la o zi după atacul cu drone lansat de rebelii Houthi în centrul Tel Avivului, anunţă Times of Israel.

Recomandări
Luca niculescu
LIVE UPDATE. A început votul pentru învestirea noului guvern. Luca Niculescu: România nu mai are timp de pierdut

Senatorii și deputații decid la această oră, prin vot secret, soarta guvernului premierului desemnat, Luca Niculescu. Acesta este susținut oficial de către parlamentarii PSD, UDMR și mai mulți liberali.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

62509376
Sechestru dispus în mega-dosarul Nordis pentru recuperarea a 58 de milioane de euro. „Înșelăciune cu consecințe deosebit de grave”

Procurorii DIICOT au dispus, marți, instituirea sechestrului asigurător asupra a 184 de imobile și 14 terenuri în cadrul Dosarului „Nordis”, măsură luată în contextul extinderii urmăririi penale pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.