Marea Britanie amână introducerea de controale vamale complete asupra importurilor din UE

62151130
Getty

Regatul Unit amână introducerea de controale vamale complete asupra importurilor din UE.

Guvernul britanic a anunţat marţi că amână introducerea de controale vamale complete asupra importurilor provenind din Uniunea Europeană (UE), într-un demers "pragmatic", în condiţiile în care Regatul Unit se confruntă deja cu dificultăţi de aprovizionare, informează AFP.

"Vrem ca întreprinderile să se concentreze mai degrabă pe relansarea lor postpandemică decât să se confrunte cu noi exigenţe la frontieră şi din acest motiv am stabilit un nou calendar pragmatic pentru introducerea de controale complete la frontieră. Întreprinderile vor avea acum mai mult timp pentru a se pregăti pentru aceste controale ce vor fi puse în aplicare progresiv pe parcursul anului 2022", a declarat ministrul pentru Brexit, David Frost, într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Pandemia de coronavirus a provocat probleme de aprovizionare în Regatul Unit, care se resimt mai ales în sectorul agroalimentar, unde noi reguli privind importul de produse de origine animală ar urma să fie introduse începând cu luna viitoare.

Pentru a acorda mai mult timp întreprinderilor să se adapteze, aceste reguli vor fi amânate până la 1 ianuarie. Guvernul a decis de asemenea ca, în pofida faptului că declaraţiile şi controalele vamale vor fi introduse la 1 ianuarie 2022 după cum era prevăzut, declaraţiile în materie de siguranţă şi securitate, cum sunt certificatele fitosanitare, să nu fie cerute înainte de 1 iulie 2022.

În Regatul Unit, problemele de aprovizionare s-au amplificat din cauza penuriei de mână de lucru, în special în transportul rutier, o problemă agravată de Brexit, care complică intrarea în această ţară a lucrătorilor europeni, mai ales în domeniul logisticii sau al industriei alimentare.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62212931
Sondaj: Unul din zece copii a rămas cu simptome după vindecarea de COVID-19
Circa unul din zece copii din Israel a rămas cu simptome după vindecarea de COVID-19, potrivit unui sondaj.
62212930
Doliu în familia premierului Boris Johnson. Charlotte Johnson Wahl, mama lui Boris Johnson, a murit la vârsta de 79 de ani
Mama premierului britanic Boris Johnson, pictoriţa Charlotte Johnson Wahl, o artistă respectată care suferea de maladia Parkinson, a murit la vârsta de 79 de ani, potrivit unui anunţ publicat marţi în cotidianul The Times, relatează AFP.
62033244
Parchetul European, condus de Kovesi, a constatat prejudicii de 4,5 miliarde euro la bugetul UE
Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi, afirmă că prejudiciile aduse bugetului UE, descoperite până acum, sunt în valoare de aproximativ 4,5 miliarde de euro.