Macron a bătut cu pumnul în masă la Summitul UE. Cine l-a enervat: ”Sunt egoiști”

Macron a bătut cu pumnul în masă la Summitul UE. Cine l-a enervat: ”Sunt egoiști”
Getty

Preşedintele francez Emmanuel Macron a ”bătut cu pumnul în masă” la reuniunea la nivel înalt a şefilor de stat şi de guvern de la Bruxelles dedicată planului de relansare economică a UE pentru a denunţa reaua voinţă a unora din omologii săi.

 

Ţinta sa au fost aşa-numitele state ”frugale” (Olanda, Suedia, Danemarca, Austria) alături de Finlanda, foarte rezervate în privinţa acestui plan.

”A fost dur cu incoerenţele lor”, a spus un membru al delegaţiei franceze. Ieşirile preşedintelui francez au fost raportate presei de alte delegaţii.

”S-a spus totul într-un mod caricaturizat”, s-a plâns însă consilierul francez.

Citește și
summit ue
Acuzații dure la summitul UE: Planul de relansare, blocat de ţările „frugale”
„Doamne, Dumnezeule!” Geoană, uluit de răspunsul dat de Lasconi la o întrebare de politică externă

Preşedintele Emmanuel Macron a criticat opoziţia exprimată la adresa solicitării sale de a se aloca statelor membre o parte semnificativă din totalul fondului destinat relansării sub formă de subvenţii.

Totodată, şeful statului francez a criticat vehement comportementul cancelarului austriac Sebastian Kurz, atunci când acesta s-a ridicat de la masa negocierilor pentru a răspunde la telefon.

Conform unei surse europene, cancelarul austriac s-a simţit ”ofensat” de remarcile preşedintelui Franţei.

De asemenea, Macron a comparat poziţia inflexibilă a premierului olandez Mark Rutte, aflat în fruntea curentului de opinie rezervat, cu cea a fostului premier britanic David Cameron.

Conform mărturisirilor altor delegaţii, preşedintele francez şi-ar fi pierdut cumpătul de mai multe ori în timpul criticilor pe care le-a adus opozanţilor poziţiei sale.

”A dat cu pumnul în masă”, a afirmat o sursă diplomatică.

Conform unei surse europene, Macron a susţinut că Franţa şi Germania sunt statele care urmează să ”plătească pentru acest plan” şi că acestea ”se luptă pentru interesele Europei atunci când frugalii sunt egoişti şi nu fac concesii”.

”El a adăugat că este pregătit să plece mai degrabă decât să încheie un acord prost”, conform aceleaşi surse.

 

Negocierile sunt în impas de vineri

 

Negocierile sunt în impas de vineri. Planul de relansare economică a UE prevedea iniţial subvenţii în valoare de 500 de miliarde de euro, dintre care 325 de miliarde alocate direct guvernelor pentru finanţarea planurilor naţionale, precum şi posibilitatea unor împrumuturi în valoare de 250 de miliarde de euro.

Cele cinci state refractare vor însă să limiteze subvenţiile la 350 de miliarde, sumă pe care Franţa şi Germania o considerată inacceptabilă.

Parisul şi Berlinul sunt dispuse să accepte un cuantum de 400 de miliarde, sumă pe care statele frugale plus Finlanda continuă să o considere prea mare.

Dineul a fost suspendat şi au loc reuniuni în încercarea de a se depăşi impasul.

Statele refractare discută între ele pentru a-şi coordona poziţiile, conform anunţului făcut de cancelarul austriac pe contul său de Twitter, unde a postat şi o fotografie a reuniunii.

Preşedintele Consiliului European Charles Michel s-a întâlnit cu mai mulţi protagonişti pentru a încerca să găsească un compromis.

Summitul UE intră astfel, luni, în a patra sa zi.

 

Articol recomandat de sport.ro
”Scandalos!” Kosovarii au ”explodat” după ce au văzut ce scrie în raportul meciului România - Kosovo
”Scandalos!” Kosovarii au ”explodat” după ce au văzut ce scrie în raportul meciului România - Kosovo
Citește și...
Negocieri dure la summitul UE pentru 1,8 trilioane de euro. ”Sunt șanse foarte mici să se ajungă la un acord”
Negocieri dure la summitul UE pentru 1,8 trilioane de euro. ”Sunt șanse foarte mici să se ajungă la un acord”

Şansele de a se ajunge sâmbătă la un acord cu privire la pachetul de relansare economică, la reuniunea Consiliului European, sunt foarte mici, susţine un diplomat dintr-o ţară membră a Uniunii Europene, citat de Reuters.

Acuzații dure la summitul UE: Planul de relansare, blocat de ţările „frugale”
Acuzații dure la summitul UE: Planul de relansare, blocat de ţările „frugale”

Proiectul unui uriaş plan pentru relansarea economiei UE după coronavirus s-a lovit vineri de inflexibilitatea ţărilor aşa-zise "frugale", mai ales Olanda şi Austria, în prima zi a unui summit european cu un rezultat foarte incert, comentează AFP.

Planul european pentru reactivare economică a eşuat
Planul european pentru reactivare economică a eşuat

Planul european pentru reactivare economică, care ar fi trebuit să fie adoptat joi, în cadrul unui summit al liderilor statelor membre UE, a eşuat după ce Italia şi Spania au cerut măsuri mai clare, iar Germania şi Olanda au spus că refuză să împartă costurile crizei sanitare.

Recomandări
Ludovic Orban se retrage din cursa prezidențială și își anunță susținerea pentru Elena Lasconi. Reacția candidatei USR
Ludovic Orban se retrage din cursa prezidențială și își anunță susținerea pentru Elena Lasconi. Reacția candidatei USR

Ludovic Orban a anunțat luni seara că se retrage din cursa prezidențială și o va susține pe Elena Lasconi, candidata USR.

EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”

Cu șase zile până la primul tur al alegerilor prezidențiale, este din nou scandal pe scena politică. Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, președinta USR, Elena Lasconi, și Mircea Geoană îi cer demisia premierului Marcel Ciolacu.

Un anunț care oferea spre închiriere o cabană din Brașov, de Revelion, cu 5.000 lei, s-a dovedit a fi total altceva
Un anunț care oferea spre închiriere o cabană din Brașov, de Revelion, cu 5.000 lei, s-a dovedit a fi total altceva

Escrocii profită din nou de neatenția, graba, ori naivitatea oamenilor pentru a-i păcăli cu anunțuri false de cazare.