Kristi Noem, internată de urgență în spital. Oficialul lui Trump, păzit de agenți Secret Service

62444954

Secretarul pentru Securitate Internă Kristi Noem a fost transportată cu ambulanța marți la un spital din Washington, DC, în urma unei reacții alergice, a anunțat Departamentul pentru Securitate Internă.

Incidentul medical survine în contextul în care Noem se află în mijlocul implementării politicilor agresive de imigrație ale administrației Trump, relatează CNN, preluat de news.ro.

„Secretarul Noem a avut o reacție alergică astăzi. Ea a fost transportată la spital din prudență. Ea este alertă și se recuperează", a declarat purtătoarea de cuvânt a DHS, Tricia McLaughlin, fără a da alte detalii despre natura exactă a reacției sau circumstanțele în care s-a produs.

Agenții Secret Service s-au postat la mai multe intrări în afara camerei de urgență a spitalului unde a fost internată Noem.

Toate meciurile de la FIFA Club World Club pot fi văzute pe VOYO, cu comentariu în limba română.

Un membru esențial al cabinetului Trump

Kristi Noem, în vârstă de 53 de ani, care a ocupat anterior funcția de guvernator al statului Dakota de Sud și a reprezentat statul în Congres, a fost aleasă pentru a ocupa funcția de secretar pentru securitate internă în administrația președintelui Donald Trump la doar câteva zile după ce acesta a fost ales pentru un al doilea mandat. Această numire a poziționat-o ca un membru esențial al cabinetului său, după ce a făcut din imigrație o parte importantă a campaniei sale. Ea a fost confirmată pentru acest rol de către Senat la sfârşitul lunii ianuarie.

De la revenirea în funcție, Trump a militat pentru o represiune agresivă a imigrației - de la trimiterea de trupe la frontieră până la invocarea autorității pe timp de război pentru deportarea migranților fără documente - iar Noem a pus în aplicare agenda președintelui în calitatea sa de responsabil cu securitatea internă.

Planuri de restructurare a FEMA

În paralel cu responsabilitățile legate de imigrație, Noem supraveghează, de asemenea, Agenția Federală pentru Managementul Situațiilor de Urgență (FEMA), pe care a solicitat să fie desființată. Secretarul a criticat-o în mod repetat ca fiind ineficientă și inutilă, o poziție care se aliniază cu viziunea mai amplă a administrației Trump asupra rolului guvernului federal.

Săptămâna trecută, Trump a declarat că intenționează să elimine treptat FEMA după sezonul uraganelor din acest an.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62504653
Controverse privind politica pașapoartelor în SUA. O judecătoare a ordonat schimbări majore

O judecătoare americană a ordonat marţi administraţiei Trump să reia eliberarea de paşapoarte cu genul „X” sau un gen diferit de cel la naştere pentru persoanele transgen sau care se identifică drept non-binare, eliberare întreruptă în ianuarie.

62553228
Iranul a lansat rachete hipersonice asupra Israelului. Avertisment către „teritoriile ocupate”

Gardienii Revoluției iranieni au confirmat miercuri că au lansat rachete hipersonice asupra Israelului, în cea de-a șasea noapte consecutivă de confruntări militare între cele două țări rivale, relatează AFP.

62552983
Decizia lui Donald Trump cu privire la extinderea TikTok în SUA. Cât timp va mai fi valabilă platforma pe piața americană

Preşedintele american, Donald Trump, va extinde, pentru a treia oară, termenul limită până la care TikTok US trebuie să devină companie americană sau să iasă de pe piaţa americană.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
A început ședința de învestire a Guvernului. Luca Niculescu: România nu mai are timp de pierdut

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.