Kim Jong Un avertizează cu privire la un război nuclear și acuză SUA de creşterea tensiunilor şi provocărilor

62314240

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a acuzat Statele Unite de creşterea tensiunilor şi provocărilor, afirmând că niciodată Coreea de Nord nu s-a confruntat cu riscul unui război nuclear aşa ca în prezent, a anunţat, vineri, agenţia de presă de stat KCNA.

Într-un discurs ţinut, joi, la o expoziţie militară la Phenian, Kim a afirmat că experienţa sa anterioară privind negocierile cu Washingtonul a subliniat doar politica sa ”agresivă şi ostilă” faţă de Phenian, a arătat KCNA, citată de News.ro.

”Niciodată până acum nu s-au confruntat părţile beligerante din peninsula coreeană cu o înfruntare atât de periculoasă şi acută care ar putea escalada în cel mai distructiv război termo-nuclear”, a declarat Kim, potrivit KCNA.

”Am mers cât de departe am putut în negocierile cu Statele Unite, dar de ceea ce am devenit siguri, din rezultat, nu este dorinţa superputerii de a coexista, ci poziţia sa de putere şi politica agresivă şi ostilă faţă de noi, care nu se pot schimba niciodată”, a susţinut el.

În timpul primului mandat al preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, el şi Kim au avut trei întrevederi fără precedent în Singapore, Hanoi şi la graniţa coreeană, în 2018 şi 2019.

Kim a cerut dezvoltarea şi upgradarea armelor în ”unele ultra-moderne”

Însă diplomaţiile lor nu au reuşit să obţină un rezultat concret din cauza diferenţelor între apelurile SUA la Coreea de Nord să renunţe la armele sale nucleare şi solicitările lui Kim privind relaxarea sancţiunilor.

Trump s-a lăudat mult timp cu legăturile sale cu Kim, iar luna trecută a declarat că cele două ţări ”ar fi purtat un război nuclear în care ar fi murit milioane de oameni”, dar el a oprit acest lucru, graţiel relaţiilor dintre ei doi.

Presa de stat din Coreea de Nord nu a menţionat public, deocamdată, realegerea lui Trump.

În discursul său, Kim a cerut dezvoltarea şi upgradarea armelor în ”unele ultra-moderne” şi a promis să continue progresele capacităţilor defensive pentru a întări poziţia strategică a ţării, a arătat KCNA.

Evenimentul, intitulat Expoziţia pentru Dezvoltarea Apărării, a prezentat arme strategice şi tactice.

Cel mai recent discurs al lui Kim a venit în mijlocul criticilor internaţionale privind aprofundarea cooperării militare între Phenian şi Moscova, după ce Coreea de Nord a trimis peste 10.000 de trupe în Rusia pentru a o sprijini în războiul împotriva Ucrainei.

Săptămâna trecută, Kim a cerut armatei îmbunătăţirea capacităţilor de a purta un război, acuzând Statele Unite şi pe aliaţii săi de răscolirea tensiunilor la ”cea mai rea fază din istorie”.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62499066
ONU denunţă o „evoluţie îngrijorătoare” după utilizarea de către Rusia a unei noi rachete balistice în Ucraina

Utilizarea de către Moscova a unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune pentru a lovi Ucraina este o "nouă evoluţie îngrijorătoare" în conflict.

62498483
Sondajele l-au subestimat încă o dată pe Donald Trump. Experţii încep să bănuiască de ce

După victoria preşedintelui republican ales Donald Trump în alegerile din această lună, unele instituţii de sondare a opiniei publice din SUA se străduiesc să înţeleagă de ce anchetele lor i-au subestimat din nou sprijinul în rândul alegătorilor americani.

62081913
Angela Merkel îl descrie pe Trump fără menajamente în cartea sa de memorii. „Este modul în care priveşte lumea”

Fostul cancelar federal al Germaniei, Angela Merkel, îl descrie pe preşedintele ales al SUA, Donald Trump, ca fiind "fascinat" de liderii cu tendinţe autoritare şi care acţionează "într-un mod emoţional", informează AFP.

Recomandări
Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
PNL semnează astăzi acordul cu Luca Niculescu. Condițiile liberalilor pentru susţinerea pe o perioadă „limitată”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România.

Incendiu is
Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură după explozia unui transformator la CET : „Au ars instalații pe partea electrică”

Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură, după ce un incendiu a izbucnit sâmbătă la Centrala Electrică de Termoficare. Un transformator a explodat, iar instalațiile au fost oprite complet. 15 angajați se aflau în clădire. Din fericire, nu sunt victime.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.