Johnson & Johnson a început să livreze vaccinul împotriva COVID-19 către statele UE

62179695
Profimedia

Compania americană Johnson & Johnson a început luni să livreze vaccinul său COVID-19 către ţările membre ale Uniunii Europene, au anunţat o serie de oficiali ai UE, precum şi compania farmaceutică, transmite Reuters.

Vaccinul Johnson & Johnson se administrează într-o singură doză, ceea ce constituie un avantaj atât logistic, cât şi din punctul de vedere al acoperirii vaccinale a unui număr cât mai mare de persoane într-un timp scurt. Vaccinul Johnson & Johnson are un alt avantaj important: poate fi depozitat la temperaturi mai mari decât cele de la congelatoare, ceea ce facilitează foarte mult distribuţia acestuia.

În prima fază, compania americană preconiza că va începe livrările către UE la începutul lunii aprilie, însă a fost nevoită să le amâne din cauza unor probleme de producţie.

"Primele doze vor pleca astăzi din depozite spre statele membre", a anunţat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene într-o conferinţă de presă.

"Johnson & Johnson a început astăzi livrările de vaccinuri spre UE. Veşti foarte bune", a anunţat la rândul său europarlamentarul german Peter Liese.

La începutul acestei luni, comisarul european Thierry Breton declara că firma americană Johnson & Johnson s-a angajat să livreze statelor UE un număr de 55 milioane doze de vaccin până la finele lunii iunie, şi alte 120 milioane de doze în trimestrul al treilea.

"Până recent, era neclar dacă această promisiune va putea fi respectă. Cu toate acestea, este sigur că 50 de milioane de doze vor fi livrate în al doilea trimestru", a mai spus europarlamentarul Peter Liese, adăugând că are aceste informaţii de la compania americană precum şi de la Comisia Europeană, care coordonează discuţiile cu producătorii de vaccinuri.

Un purtător de cuvânt de la Johnson & Johnson a confirmat că, luni, au început livrările spre ţările UE, Norvegia şi Islanda, dar nu a dorit să facă comentarii cu privire la numărul de doze care vor fi livrate până la finele acestei luni sau în trimestrul al doilea. Purtătorul de cuvânt a spus doar că Johnson & Johnson mizează pe livrarea a 200 de milioane de doze de vaccin către UE, Norvegia şi Islanda până la finele acestui an.

Acest vaccin a fost, la jumătatea lui martie, al patrulea care a obţinut undă verde din partea Agenţiei europene pentru medicamente (EMA), după cele de la Pfizer-BioNTech, Moderna şi AstraZeneca. El este în prezent administrat doar în SUA şi Africa de Sud, dar a fost aprobat şi în Canada.

Datele preliminare din studiul clinic privind vaccinul Johnson & Johnson arată că acesta are o eficacitate de 67% în prevenirea bolii simptomatice, reducând semnificativ cazurile de COVID-19 în rândul persoanelor imunizate.

Uniunea Europeană a făcut o comandă de 200 de milioane de doze la laboratorul american, cu o opţiune pentru 200 de milioane de doze suplimentare.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Atac cu focuri de armă în Paris. Cel puțin o persoană a murit

Un incident sângeros a avut loc luni în Paris, în apropiere de spitalul Henri Dunant. Cel puțin două persoane au fost împușcate.

Donald Trump spune că un vaccin anti-covid ar trebui să se numească ”Trumpcine”

Fostul preşedinte al Statelor Unite Donald Trump apreciază că unul dintre vaccinurile împotriva covid-19 ar trebui să-i poarte numele - ”Trumpcine”, relatează The Independent.

Un bolnav a cărui afecțiune se agravează odată ce temperatura crește a dat statul în judecată pentru încălzirea globală

Un austriac diagnosticat cu scleroză multiplă, o afecţiune ale cărei simptome se agravează odată ce temperaturile cresc, a depus o plângere împotriva ţării sale motivând că aceasta nu a reuşit să ofere protecţie contra încălzirii globale.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.