Iranul acuză SUA de ”terorism economic” și spune că acordul nuclear nu este respectat

62060437
Getty

Toate măsurile luate de Iran care nu respectă acordul nuclear din 2015 sunt „reversibile” dacă semnatarii europeni ai pactului îşi vor îndeplini obligaţiile, a afirmat ministrul iranian de Externe, Javad Zarif, informează Reuters.

„Astăzi, Iranul a început a doua rundă de măsuri privind JCPOA. Ne rezervăm dreptul de a continua aceste măsuri pentru a ne proteja interesele în faţa terorismului economic al SUA.

Toate aceste măsuri sunt reversibile doar prin respectarea acordului de către ceilalţi semnatari”, a scris Zarif pe Twitter, potrivit News.ro.

Iranul a anunţat că va depăşi, duminică, limita privind uraniul îmbogăţit, încălcând astfel acordul nuclear din 2015 semnat cu puterile mondiale.

Ministrul adjunct de Externe iranian, Abbas Araqchi, a anunţat că Iranul încă doreşte să salveze acordul nuclear, însă consideră că ţările europene nu şi-au respectat angajamentele.

SUA s-au retras definitiv din acord în 2018 şi au reimpus sancţiuni Iranului.

Anunţul Iranului reprezintă cea mai recentă încălcare a acordului. În mai, Iranul şi-a intensificat producţia de uraniu îmbogăţit, care poate fi folosit pentru a crea combustibil pentru reactoare dar şi pentru arme nucleare.

Araqchi a declarat că Iranul va continua să îşi limiteze respectarea acordului la fiecare 60 de zile dacă ţările semnatare – China, Franţa, Germania, Rusia şi Marea Britanie – nu vor face nimic pentru a proteja Iranul de sancţiunile SUA.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
60477766
Soția actorului britanic Vinnie Jones a murit din cauza cancerului la 53 de ani
Soția actorului britanic Vinnie Jones a murit, sâmbătă, din cauza cancerului, a anunțat un purtător de cuvânt citat de Daily Mail.
62060431
VIDEO. O mașină a fost „înghițită” complet de o gaură formată în asfalt
Asfaltul s-a surpat pe o stradă dintr-un oraș american, iar o mașină a fost complet „înghițită”
62060399
Imagini șocante. Turiști călcați în picioare și împunși de tauri la Pamplona
Scene sângeroase în prima zi a curselor cu tauri organizate la Pamplona