Iohannis, în Israel: România, angajată să continue susţinerea constantă privind prezervarea memoriei Holocaustului

62101608
Presidency.ro

România rămâne angajată să susţină constant prezervarea memoriei Holocaustului, combaterea antisemitismului, prevenirea discriminării şi a oricărei alte forme de violenţă, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, aflat într-o vizită în Israel.

"Vizita mea în Statul Israel şi participarea la cea de-a cincea ediţie a Forumului Mondial privind Holocaustul 2020 îmi dă oportunitatea să subliniez că România rămâne angajată să continue susţinerea constantă pentru prezervarea memoriei Holocaustului, combaterea antisemitismului, prevenirea discriminării şi a oricărei alte forme de violenţă. România s-a străduit fără încetare să devină un model regional pentru asumarea Holocaustului şi combaterea antisemitismului", a scris Iohannis, marţi, în Cartea de onoare a Preşedinţiei israeliene.

El a mai afirmat că întâlnirea cu preşedintele Statului Israel va contribui decisiv la dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări, care sunt neîntrerupte de 72 de ani.

Preşedintele Iohannis a mai scris în Cartea de onoare că a putut admira, cu ocazia vizitei, lucrările lui Reuven Rubin, un pictor faimos român născut în Israel şi cu origini la Galaţi, care a devenit primul reprezentat diplomatic oficial al Statului Israel în România.

Marţi, şeful statului a fost primit de omologul său israelian, Reuven Rivlin, la reşedinţa oficială Beit HaNassi din Ierusalim.

Preşedintele Iohannis efectuează până joi vizita în Israel, cu prilejul participării la cea de-a cincea ediţie a Forumului liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului şi împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz-Birkenau - "Remembering the Holocaust, Fighting Antisemitism".

Miercuri, preşedintele Iohannis se va întâlni cu liderul Alianţei Albastru&Alb din Israel, Binyamin (Benny) Gantz, iar apoi va participa la dineul oficial oferit de preşedintele Statului Israel, Reuven Rivlin, în onoarea şefilor de delegaţii prezenţi la Forumul liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului.

Forumul liderilor internaţionali, organizat de Fundaţia Forumului Mondial al Holocaustului (World Holocaust Forum Foundation), în cooperare cu Centrul de Comemorare a Holocaustului - Yad Vashem, se desfăşoară joi la Ierusalim sub auspiciile preşedintelui Statului Israel, Reuven Rivlin, şi se va concentra pe consolidarea angajamentului global faţă de memoria Holocaustului şi a luptei la nivel mondial împotriva antisemitismului şi a rasismului.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62104289
Preşedintele Iohannis, primit de omologul său israelian

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, marţi, de omologul său israelian, Reuven Rivlin, cu ocazia vizitei pe care o efectuează în Israel.

62105383
Spania este în alertă din cauza furtunilor violente. Cel puțin 4 oameni au murit

Cel puţin 4 oameni au murit în Spania, după ce o furtună violentă, cu vânt puternic, ploi torențiale, şi chiar zăpadă, s-a abătut asupra unor regiuni din estul ţării.

62105349
Virusul gripal din China a alarmat omenirea. OMS vrea să declare „urgență internațională”

Organizația Mondială a Sănătății ia în considerare declararea "urgenței internaționale", după ce autorităţile din China, au anunţat că noul virus gripal descoperit acolo se transmite de la om la om.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.