Heroină de 23 de milioane de euro confiscată la frontiera bulgară. Unde erau ascunse drogurile

×
Publicitate

Vameşii bulgari au confiscat peste 700 de kilograme de heroină la graniţa bulgaro-turcă, ascunse la bordul a două tiruri iraniene care aveau ca destinaţie Austria, a anunţat sâmbătă vama bulgară, citată de AFP.

Un prim vehicul, care transporta 347 kg de heroină ascunsă în mijlocul unor plăci de gips carton, a fost interceptat joi la principalul post de frontieră Kapitan Andreevo.

După 14 ore, la 28 septembrie, un alt vehicul iranian a fost interceptat cu 365 kg de heroină, a precizat Gheorghi Gheorghiev, şeful Direcţiei vamale.

Valoarea totală a heroinei confiscate - "foarte pură" - este estimată la 23 milioane de euro, a adăugat el.

Şoferii iranieni ai celor două camioane, care au legătură de rudenie, au fost arestaţi. Ei riscă între 15 şi 20 de ani de închisoare, a indicat procurorul regional din Haskovo (sud), Ivan Stoianov.

Cele două camioane transportau marfă pentru o societate înregistrată la Viena.

Premierul bulgar Boiko Borisov evocase operaţiunea în curs de desfăşurare pentru "confiscarea a sute de kilograme de heroină" în discursul său rostit vineri în faţa Adunării Generale a ONU.

În 2017, autorităţile bulgare au descoperit peste 700 kg de heroină de origine iraniană trecând prin postul de frontieră Kapitan Andreevo, care nu poate fi ocolit pe ruta balcanică a drogurilor din Orientul Mijlociu către Europa Centrală şi de Vest.

În aprilie 2017, 214 kg de heroină destinată Olandei a fost descoperită într-un camion iranian la postul Kapitan-Andréevo.

O lună mai târziu, peste 400 kg de heroină de origine iraniană fuseseră confiscate la frontiera bulgaro-română la bordul unui camion care părăsea Bulgaria cu destinaţia Olanda. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61989252
Ciclonul Zorba a lovit Grecia. Mii de turişti încearcă să părăsească Insula Santorini

Grecia, unde-și petrec vacanța și zeci de mii de români, se confruntă cu un ciclon puternic. Vijelia s-a năpustit peste sudul țării.

61989248
VIDEO cu momentul în care a fost ucis raper-ul XXXTentacion

Uciderea raper-ului XXXTentacion a fost făcută în fața camerelor de supraveghere dintr-o parcare, iar înregistrarea a fost făcută publică pentru prima dată în timpul audierilor de joi din Broward County.

61989224
Dimensiunea dezastrului din Indonezia. Apă de 3 metri pe insula lovită de tsunami

Autoritățile indoneziene au anunțat sâmbătă că tsunami-ul declanșat în urma cutremurului cu magnitudinea de 7,5 din insula Sulawesi a adus apă de 3 metri.

Recomandări
Examen
„Au colaborat împreună” şi „pericol eminent”. Testul grilă la care aproape o treime dintre candidaţii la funcţia de director de şcoală au picat

Pleonasme, paronime, procente şi probleme de logică: 2.069 de profesori care voiau să conducă o şcoală au fost eliminaţi marţi, 13 octombrie, după un test grilă de o oră. 

Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

62574680
Papa Leon a fost diagnosticat cu cancer şi a suferit o intervenţie chirurgicală de îndepărtare a unui lob pulmonar

Papei Leon i-a fost extirpat lobul inferior al plămânului drept în cadrul intervenţiei chirurgicale efectuate marţi şi a fost diagnosticat cu adenocarcinom pulmonar, o formă comună de cancer pulmonar, a anunţat Vaticanul într-un buletin medical.