Fenomenul care afectează mai multe aeroporturi din Marea Britanie. "Sunt în vigoare restricţii de trafic aerian"

62508175

Traficul aerian a fost perturbat, vineri, pe mai multe mari aeroporturi britanice, ducând la anulări şi întârzieri de câteva ore din cauza ceţii, a declarat Serviciul britanic de control al traficului aerian (NATS), relatează AFP.

"Din cauza ceţii larg răspândite, pe mai multe aeroporturi din Marea Britanie sunt în vigoare restricţii temporare de trafic aerian", a detaliat un purtător de cuvânt al NATS într-un comunicat.

Aceste restricţii sunt introduse din motive de securitate, a continuat el.

Aeroporturile Gatwick (Londra) şi Manchester, al doilea şi al treilea cel mai aglomerat aeroport din ţară, sunt printre cele mai afectate de aceste perturbări.

Potrivit serviciului Flightradar24, care urmăreşte mişcarea avioanelor în timp real, zeci de zboruri cu plecare de pe aeroporturile Manchester, Gatwick şi Heathrow (tot din Londra) au fost anulate, în timp ce alte sute au fost amânate.

Zborurile de sosire au fost, de asemenea, anulate sau întârziate, potrivit site-ului.

NATS le cere tuturor călătorilor să-şi contacteze compania aeriană pentru a se asigura dacă zborul lor este menţinut.

De asemenea, a precizat că "supraveghează" situaţia cu MET office, serviciul meteorologic naţional al Regatului Unit.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62506047
Donald Trump cere Curţii Supreme să amâne decizia privind interzicerea TikTok în SUA. „O rezolvare politică”

Preşedintele ales Donald Trump a cerut Curţii Supreme a SUA să amâne pronunţarea asupra unei legi care ar interzice populara aplicaţie de social media TikTok sau ar forţa vânzarea acesteia.

62247566
Accident rutier de amploare în Mexic. Cel puţin opt persoane au murit, iar alte 27 au fost rănite

Cel puţin opt persoane au murit şi 27 au fost rănite vineri într-un accident între un autocar şi un camion în sud-estul Mexicului, au raportat autorităţile, notează AFP.

62508171
Un incendiu a distrus celebrul Hotel Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului "The Doors"

Un incendiu de proporţii a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.