Donald Trump a fost diagnosticat cu insuficienţă venoasă. Casa Albă susține că nu există complicații

62560853
IMAGO

Președintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică, a anunțat joi Casa Albă. Informația vine după ce liderul de 79 de ani s-a plâns de o „umflare ușoară” în partea inferioară a picioarelor, potrivit AFP.

Examinări medicale "aprofundate" au relevat această problemă, care corespunde unei acumulări a sângelui în membrele inferioare.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a calificat această afecţiune drept "benignă şi curentă, în special la persoane de peste 70 de ani", precizând ulterior că niciun fel de indiciu de "tromboză venoasă profundă sau de maladie arterială" nu a fost descoperit.

Fotografii ale președintelui la finala Cupei Mondiale de fotbal din New Jersey din weekend îl arătau cu gleznele vizibil umflate, alimentând speculațiile cu privire la sănătatea sa.

Ce este insuficiența venoasă cronică

Insuficiența venoasă cronică apare atunci când venele din picioare se luptă să permită sângelui să curgă înapoi spre inimă. Leavitt a declarat că președintele a fost supus unui examen medical amănunțit după ce a observat o ușoară umflătură la nivelul picioarelor, iar examinarea nu a evidențiat afecțiuni mai grave. Leavitt a declarat că medicul președintelui spune că acesta rămâne într-o stare generală excelentă de sănătate.

Fotografii ale președintelui la finala Cupei Mondiale de fotbal din New Jersey din weekend îl arătau cu gleznele vizibil umflate, alimentând speculațiile cu privire la sănătatea sa.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
61732486
Felix Baumgartner, partenerul Mihaelei Rădulescu, a murit la 56 de ani. A căzut după un zbor cu parapanta

Felix Baumgartner, base jumper și parașutist austriac în vârstă de 56 de ani, cunoscut pentru săritura sa din stratosferă, a murit în această după-amiază la Porto Sant'Elpidio.

62560845
Premierul Georgiei respinge amenințarea UE privind suspendarea călătoriilor fără viză

Prim-ministrul georgian Irakli Kobakhidze a respins joi așa-numitul „ultimatum” al Uniunii Europene, care amenință cu suspendarea regimului de călătorie fără viză pentru cetățenii georgieni dacă Tbilisi nu inversează cursul regresului democratic.

 

62556176
Putin nu se lasă intimidat. Rusia reacționează dur la ultimatumul lui Trump privind încetarea focului în Ucraina

Ministerul rus de Externe a transmis joi că Moscova "nu acceptă ameninţări", după ce Donald Trump i-a dat un ultimatum de 50 de zile pentru a opri războiul din Ucraina, transmite Reuters.

 

Recomandări
Gettyimages ursula von der leyen 9 iunie
UE a renunțat la planul de a face Canada „membru asociat”, dar dorește „o asociere și mai strânsă”. Ce țări s-au opus

Ţările UE au renunţat la ideea de a oferi Canadei statutul de „membru asociat” în cadrul blocului format din 27 de state membre, optând în schimb pentru o formulare mai moderată, care promite o „asociere tot mai strânsă”.

Trenuri spania
Ce s-a întâmplat cu șase minute înainte de accidentul feroviar din Spania. Ultimele conversații dintre operatori și mecanici

Înregistrările audio din centrul de control feroviar din Spania au surprins discuțiile purtate cu câteva minute înainte de accidentul soldat cu 68 de morți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.