Cursa investițiilor în AI continuă și în 2025. Giganții din Big Tech, gata să cheltuiască 320 de miliarde de dolari

62515203
Shutterstock

Marile companii din sectorul tehnologiei continuă să îşi accelereze investiţiile în inteligenţa artificială, anunţând un buget combinat de până la 320 de miliarde de dolari pentru 2025, în creştere faţă de 230 de miliarde de dolari în 2024.

Meta, Amazon, Alphabet şi Microsoft şi-au exprimat angajamentul ferm faţă de dezvoltarea infrastructurii AI, pe fondul unei cereri uriaşe pentru noi capabilităţi tehnologice. Anunţurile au venit în urma unor conferinţe recente dedicate rezultatelor financiare, unde directorii executivi ai companiilor au subliniat importanţa acestor investiţii.

Meta, Amazon şi Microsoft conduc cursa investiţiilor

Amazon şi-a anunţat cel mai ambiţios plan de cheltuieli, estimând investiţii de peste 100 de miliarde de dolari în AI şi infrastructura cloud prin Amazon Web Services. CEO-ul Andy Jassy a descris acest efort drept ”o oportunitate de afaceri unică în viaţă.”

Microsoft va aloca 80 de miliarde de dolari pentru dezvoltarea centrelor de date dedicate AI, mai mult de jumătate din sumă fiind destinată investiţiilor în Statele Unite.

Alphabet (Google) îşi propune să cheltuie 75 de miliarde de dolari pe infrastructură, concentrându-se pe servere şi centre de date, în timp ce Meta a anunţat un buget de 60-65 de miliarde de dolari, CEO-ul Mark Zuckerberg considerând 2025 ”un an definitoriu pentru AI.”

Pieţele, afectate de temeri privind eficienţa investiţiilor

Deşi companiile susţin că aceste cheltuieli vor genera creşteri masive pe termen lung, sectorul tehnologic a fost zguduit recent de incertitudini. Creşterea rapidă a DeepSeek, un competitor open-source din China, a demonstrat că modelele AI pot fi dezvoltate la costuri mult mai mici decât cele din SUA. Acest fapt a provocat un val de vânzări pe bursă, iar producătorii de cipuri AI Nvidia şi Broadcom au pierdut împreună 800 de miliarde de dolari din capitalizarea bursieră într-o singură zi.

Apple nu a oferit cifre clare privind investiţiile sale în AI, având o abordare hibridă ce presupune colaborarea cu furnizori de cloud precum Google Cloud, AWS şi Azure. CEO-ul Tim Cook a explicat că o mare parte din costurile AI ale companiei apar în cheltuielile operaţionale, nu în capitalul investiţional.

Tesla, pe de altă parte, a investit 5 miliarde de dolari în AI în 2024, iar cheltuielile din 2025 vor rămâne la un nivel similar. Compania construieşte un supercomputer numit Cortex, destinat antrenării modelelor pentru conducere autonomă şi roboţi umanoizi.

Creşterea veniturilor din cloud, sub aşteptări

Deşi investiţiile în AI sunt menite să accelereze creşterea afacerilor cloud pentru Amazon, Microsoft şi Google, rezultatele financiare din ultimul trimestru au fost sub aşteptări din cauza penuriei de componente.

”Prevăd că aceste constrângeri se vor relaxa în a doua jumătate a anului 2025,” a declarat CEO-ul Amazon, Andy Jassy.

În cazul Microsoft, segmentul AI din Azure a performat bine, însă vânzările generale de cloud au fost sub estimări, ceea ce a determinat compania să îşi regândească strategia de vânzări pentru a echilibra cererea de AI cu serviciile IT tradiţionale.

Chiar şi în faţa provocărilor, marile companii tehnologice nu par să încetinească investiţiile în AI, considerând această tehnologie drept un motor esenţial pentru viitorul industriei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62517591
Iranul se declară pregătit de negocieri pentru ridicarea sancțiunilor SUA, dar nu sub politica „presiunii maxime” a lui Trump

Negocierile dintre Iran și SUA pentru ridicarea sancțiunilor pot începe, spun oficialii iranieni, dar nu sub politica preşedintelui american Donald Trump de "presiune maximă", a declarat sâmbătă ministrul iranian de externe.

62518371
Spectacolul cinic pus în scenă de Hamas la eliberarea a trei ostatici. Netanyahu: „Nu vom trece cu vederea scenele șocante”

Alți trei ostatici, răpiți de Hamas pe 7 octombrie 2023, s-au întors sâmbată în Israel. Cei trei bărbați au apărut la lumina zilei extrem de slabi, marcați de cele 49 de zile de captivitate.

62518363
Japonia e sub nămeți: Stratul de zăpadă e de până la trei metri. Există risc de avalanșă și pene de curent | GALERIE FOTO

Japonia se confruntă cu ninsori record. În multe locuri, zăpada are peste un metru, în special pe insula Hokkaido din nordul arhipelagului. Două localităţi erau deja sâmbătă chiar sub 3 metri de zăpadă. Transportul este grav perturbat.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.