Cum au reușit un tată și fiul său să mănânce gratis în 40 de restaurante, timp de 3 ani. Detaliul care i-a dat de gol

62534137
Shutterstock

Un tată și fiul său de 17 ani au fost arestați și plasați în custodia poliției, u mâncat în ultimii trei ani în aproape 40 de restaurante fără plătească, în Var, Franța, folosind aceeași schemă. Prejudiciul este estimat la 3.000 de euro.

 

Cei doi obișnuiau să meargă la restaurante, iar în momentul în care trebuiau să achite nota de plată, pretindeau că le-a fost refuzată plata cu cardul bancar, relatează Le Figaro.

Drept garanție, lăsau un document de identitate, dar nu mai reveneau niciodată să-l recupereze. De fapt, declarau că acesta fusese pierdut sau furat, pentru a putea continua înșelătoria. Această metodă a ajutat polițiștii din Toulon, care au preluat ancheta.

„Se pare că au fost comise aproximativ 40 de fapte în ultimii trei ani. Acuzațiile au fost recunoscute. Minorul va fi urmărit penal în fața judecătorului pentru minori. Tatăl său se află în arest preventiv și ar urma să facă, de asemenea, obiectul unei decizii privind urmărirea penală în următoarele ore”, potrivit procurorului Republicii din Toulon, Samuel Finielz.

„Pe traseul lor au lăsat în urmă toate indiciile, documente pe numele lor. Tot ce mai rămânea de făcut era să le urmărim firul poveștii”, a explicat Samuel Finielz.

Într-un alt caz, trei tineri au plecat dintr-un restaurant fără să plătească. Acest gest nu a fost intenționat, cum se dovedește printr-o scrisoare primită de proprietarul localului câteva zile mai târziu, în care banii au fost trimis prin poștă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62534133
Un cuplu a refuzat să plătească nota la restaurant, după ce a găsit un ciob în mâncare. Ce a surprins camera de supraveghere

Un cuplu a refuzat să plătească mâncarea comandată la un restaurant din Anglia, după ce s-a plâns că a găsit un ciob în porția de paste. Angajații localului au fost însă șocați atunci când au vizionat imaginile surprinse de camerele de supraveghere.

62354885
Rusia îi declară "persona non grata" pe ataşatul militar al României la Moscova şi adjunctul său

Ministerul rus de Externe l-a convocat miercuri pe însărcinatul cu afaceri al României la Moscova, Liliana Burda, pentru a-i înmâna o notă prin care Rusia îi declară "persona non grata" pe ataşatul pe probleme militare al ambasadei României în Rusia.

62533970
Cetățeanul chinez capturat în Ucraina a spus că a plătit 3.000 de euro ”pentru a se alătura armatei ruse”

Unul dintre cei doi cetățeni chinezi capturați de soldații ucraineni a spus că a plătit unui intermediar din țara sa natală 300 de mii de ruble (3.100 de euro) pentru oportunitatea de a se alătura armatei ruse.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Claudiu Manda ar fi cerut pregătiri pentru anticipate

Conducerea PSD s-a reunit astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.