Cum ar trebui administrată cea de-a doua doză de vaccin anti-Covid. Îndemnul OMS

62167628

Statele europene care au început administrarea vaccinului Pfizer-BioNTech ar trebui să dea dovadă de flexibilitate privind perioada dintre inocularea primei doze şi a celei de-a doua, a declarat joi OMS, conform Reuters.

Declaraţiile directorului biroului pentru Europa al OMS, Hans Kluge, vin în condiţiile în care unele ţări, printre care şi Marea Britanie, caută să contracareze nivelul scăzut al aprovizionării cu vaccinuri prin extinderea perioadei dintre administrarea primei doze şi a celei de-a doua până la 12 săptămâni şi prin luarea în considerare a reducerii volumului dozelor în unele situaţii.

Kluge a declarat că este important să se găsească un echilibru între valorificarea la maximum a aprovizionărilor limitate şi protejarea a cât mai multor persoane.

"Este important ca o astfel de decizie să reprezinte un compromis sigur între capacitatea actuală limitată de producţie la nivel global şi necesitatea ca guvernele să protejeze cât mai multe persoane, reducând astfel povara oricărui val ulterior asupra sistemelor sanitare", a precizat el într-un briefing de presă.

Propunerile de prelungire a perioadei dintre prima şi a doua doză au generat dezbateri aprinse în rândul oamenilor de ştiinţă. Pfizer şi BioNTech au atras atenţia că nu deţin dovezi potrivit cărora vaccinul lor ar continua să ofere protecţie în cazul în care a doua doză este administrată după mai mult de 21 de zile după prima.

Uniunea Europeană a acordat aprobarea de urgenţă a utilizării vaccinului Pfizer-BioNTech în urmă cu două săptămâni, iar sute de mii de europeni au beneficiat de la punerea acestuia la dispoziţie, în urmă cu circa o săptămână.

Marea Britanie, care a aprobat vaccinul în decembrie, a administrat peste un milion de doze din acest vaccin în mai puţin de o lună, notează Reuters.

Uniunea Europeană a asigurat 200 de milioane de doze şi a activat opţiunea de a achiziţiona alte 100 de milioane de doze. De asemenea, este în discuţii pentru o nouă comandă de 50 până la 100 de milioane de doze, au declarat marţi oficialii UE pentru Reuters.

În cadrul briefingului de presă, Kluge a precizat totodată că Europa trebuie să "facă mai multe" în faţa "unei situaţii alarmante", a circulaţiei în regiune a unei noi variante a coronavirusului, mai contagioasă, detectată iniţial în Regatul Unit, relatează AFP.

"Este vorba despre măsurile de bază, pe care le cunoaştem cu toţii, care trebuie intensificate pentru a scădea transmisia, a reduce din presiunea asupra serviciilor noastre care luptă împotriva COVID-19 şi pentru a salva vieţi", a subliniat directorul OMS Europa, Hans Kluge.

Este importantă generalizarea purtării măştilor de protecţie, limitarea adunărilor sociale, respectarea distanţării fizice şi spălarea mâinilor şi combinarea acestor măsuri cu sisteme adecvate de depistare, urmărire şi izolare a bolnavilor, a detaliat Kluge.

Potrivit estimărilor organizaţiei, noua tulpină "ar putea înlocui treptat altele care circulă în regiune, aşa cum se observă în Marea Britanie şi din ce în ce mai mult în Danemarca".

Douăzeci şi două de ţări din zona Europei au înregistrat până în prezent cazuri asociate acestei noi variante, a indicat OMS, citată de AFP.

Aşa-numita "variantă britanică" (VOC 202012/01) nu schimbă natura bolii: "COVID-19 nu este nici mai mult şi nici mai puţin gravă", iar "copiii nu par a fi mai expuşi", a reamintit Kluge.

Datele preliminare sugerează, de asemenea, că vaccinurile împotriva COVID-19 sunt eficiente împotriva acestei variante.

Din cauza unei contagiozităţi mai mari, noua variantă riscă însă să agraveze bilanţul cazurilor şi să contribuie la saturarea sistemelor sanitare, potrivit OMS.

"Este o situaţie alarmantă, ceea ce înseamnă că pentru o perioadă scurtă de timp va trebui să întreprindem mai multe decât am făcut şi să intensificăm măsurile de sănătate publică şi sociale pentru a ne asigura că aplanăm curbele în creştere semnificativă în anumite state", a subliniat Kluge.

Grav afectată de pandemie, Europa a înregistrat peste 27,6 milioane de cazuri şi 603.000 de decese asociate, potrivit tabelului de monitorizare realizat de OMS.

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62167792
Mărturiile cutremurătoare ale cadrelor medicale din Anglia, în lupta cu Covid-19: „Pacienții mor cu o viteză dramatică”

Personalul medical de la University College Hospital din Londra a precizat că este obligat să aleagă între pacienți, întrucât un număr tot mai mare de tineri intră în terapie intensivă, luptându-se să trăiască.

62167695
Haos în SUA. Cel puțin 4 persoane au murit după ce susținătorii lui Trump au luat cu asalt Capitoliul

Congresul SUA s-a întrunit miercuri pentru a valida rezultatul  alegerilor prezidenţiale din noiembrie.

62167785
Stare de urgență la Tokyo până pe 7 februarie. Premierul Japoniei reafirmă că va găzdui Jocurile Olimpice

Premierul Japoniei reafirmă că Tokyo va gădui Jocurile Olimpice, în ciuda unei noi stări de urgenţă.

Recomandări
Arsvom 14
VIDEO. Cum arată acum clădirile ARSVOM, încă devastate, la patru luni de la explozia dronei din Portul Constanța

La patru luni de la explozia dronei ucrainene în Portul Constanța, clădirile Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) au rămas devastate, iar angajații se tem acum de venirea iernii.

Xi jinping profimedia 1138012184
Spectacol la Casa Albă pentru Xi Jinping. Ce a făcut Donald Trump pentru a-l impresiona pe liderul Chinei

Covor roșu, onoruri militare, avioane de luptă care au survolat Casa Albă și un dineu de stat. Așa l-a primit Donald Trump pe Xi Jinping la Washington. 

Panouri sate
Discuții în Parlament: panouri fotovoltaice pe bloc și pe balcon. Cât costă și cum ar putea scădea factura la energie

Românii care locuiesc la bloc ar putea produce energie solară chiar pe acoperișul clădirii și ar putea beneficia de banii obținuți din vânzarea acesteia.