Criza din Rusia în imagini. Convoaiele Wagner trimise către Moscova ar urma să ajungă în curând la porțile capitalei

×
Publicitate

Rusia este la un pas de război civil după ce şeful mercenarilor Wagner a declanșat o rebeliune armată și îndeamnă trupele regulate și populația să i se alăture.

Evgheni Prigojin și-a trimis trupele în Rusia, cu țelul declarat de a schimba conducerea Ministerului rus al Apărării.

El spune că, fără să tragă măcar un foc de armă, a preluat controlul asupra cartierului general militar din Rostov, dar și obiective miliare din Voronej. Convoaiele Wagner trimise către Moscova ar urma să ajungă în curând la porțile capitalei.

Într-o primă reacție, Vladimir Putin a denunțat o răzmeriță internă și a acuzat de trădare și ambiții exorbitante gruparea Wagner și, mai ales, pe liderul ei. Acesta a fost declarat agent străin și dat în urmărire.

Însă, imagini filmate în Rostov-pe-Don arată că unii localnci au ieșit în stradă pentru a-și arăta sprijinul pentru luptătorii Wagner. Alții au dat năvală spre benzinării și gări, parsând orașul speriați.

Citește și
Iranul a blocat zeci de mii de terminale Starlink. Accesul protestatarilor la internet a fost restricționat
Iranul a blocat zeci de mii de terminale Starlink. Accesul protestatarilor la internet a fost restricționat

"Putin lucrează la Kremlin", susține purtătorul de cuvânt al președinției, deși circulă zvonuri că liderul rus ar fi fost evacuat către Sankt Petersburg.

Vladimir Putin: ”Mă adresez celor care, prin înşelăciune ori ameninţări, s-au lăsat târâți în aventura criminală a răzmeriței armate. Vom apăra poporul şi statul de orice ameninţări, inclusiv de trădare internă. Pentru că avem de-a face cu o trădare. Ambiţii exorbitante şi interese personale au dus la această trădare”.

Este mesajul rostit, cu gura încleştată, de un Vladimir Putin pe care încep să-l ajungă din urmă păcatele. Destinatarul este nimeni altul decât vechiul său prieten şi tovarăş în fărădelegi, Evgheni Prigojin. Care însă, fapt de neconceput pentru societatea rusă sufocată de represiune şi autocenzură, îi răspunde direct şi sfidător.

Prigojin: ”Despre trădarea de patrie, președintele se înşală profund. Noi suntem patrioți ai Rusiei! Am luptat și luptăm și acum pentru Rusia. Și nimeni nu are de gând – așa cum au cerut președintele, FSB sau oricine altcineva – să-şi recunoască vreo vinovăție, pentru că nu vrem ca țara noastră să mai trăiască în corupție, minciună și birocrație”.

Prigojin ridica tonul, deşi Putin ameninţase răspicat că îndrăzneala guparii Wagner va fi pedepsită exemplar.

Putin: ”Orice tensiuni interne reprezintă o ameninţare mortală pentru statul şi naţiunea noastră. Este o lovitură dată Rusiei, iar acţiunile noastre pentru a ne apăra patria vor fi dure. Toţi cei care şi-au asumat deliberat trădarea, care au pregătit rebeliunea armată şi au adoptat şantajul şi terorismul ca metode, vor fi supuşi unor pedepse inevitabile. Vor da socoteală!”

Prigojin, dat în urmărire de FSB

 

Învinuit că i-a înșelat și antrenat într-o activitate criminală pe oamenii săi, Prigojin este dat în urmărire încă de aseară de către FSB. El însă nu se ascunde, ci transmite mesaje din centrul orașului Rostov, unde a preluat controlul asupra obiectivelor militare. Inclusiv asupra aerodromului de unde sunt lansate cele mai multe dintre atacurile împotriva Kievului.

Prigojin: ”Suntem aici (în Rostov) şi cerem şefului marelui stat major (Gherasimov) şi ministrului apărării, Soigu, să vină aici, în Rostov. Până nu se prezintă, rămânem aici, blocăm Rostov şi înaintăm către Moscova”.

Câteva ore mai târziu, locul din care vorbea Prigojin, sediul comandamentului militar din Rostov, ar fi fost zguduit de o explozie.

Spre prânz au apărut imagini şi cu un presupus atac al Wagner asupra armatei ruse în Voronej. Mercenarii ar fi doborât un avion militar de transport Antonov An-26.

La scurt timp după aceea, guvernatorul regional a informat că armata rusă desfăşoară operaţiuni antiteroriste în regiunea Voronej, situată la jumătatea distanţei dintre Moscova şi Rostov.

Elicopterele armatei ruse au deschis focul asupra unui convoi militar de mercenari Wagner, pe autostrada M4, în dreptul orașului Voronej. Dar au ţintit şi un rezervor de petrol din Voronej, probabil pentru a preveni capturarea acestuia de către mercenari.

Ministerul britanic de apărării confirmă mişcarea unităţilor Wagner către Voronej şi, mai departe, către Moscova, apreciind că actualul conflict e în curs de escaladare într-o "confruntare militară directă". Tot britanicii anunţă că unele trupe rusești "sunt pasive, acceptând Wagner".

Rostov-pe-Don, crucial pentru Moscova

 

Rostov-pe-Don este crucial din punct de vedere strategic pentru Moscova. Situat la 100 de km de graniţa cu Ucraina, cel mai mare oraş din sudul Rusiei găzduiește comandamentul militar rusesc din sud, ale cărui forțe luptă împotriva contraofensivei Kievului. Rostov este de asemenea centrul de comandă al grupului comun de forțe ruse din Ucraina, fiind astfel un centru logistic critic pentru armata rusă.

Într-o avalanșă de mesaje, Prigojin a amenințat că-l va executa pe Serghei Soigu în Piața Roșie și a făcut apel la revoltă împotriva înaltului comandament militar rus.

Situația a scăpat de sub control după ce Prigojin a acuzat comandamentul rus că bombardează, în Ucraina, poziții ale grupări paramilitare din spatele frontului.

Evgheni Prigojin, șeful grupării Wagner: ”Ministrul Apărării a venit în Rostov special ca să conducă o operațiune împotriva grupării Wagner”.

Câțiva generali ruși au înregistrat pripit în miez de noapte mesaje în care făceau apel la ordine.

Este o lovitură de stat care are potenţialul de a ajuta Ucraina în lupta să împotriva invadatorilor, crede un fost ambasador american la Kiev. Situaţia este scapată de sub control şi ne paşte războiul civil, spun, în schimb, foşti responsabili pro-rusi din aşa numita Republică Populară Donetzk.

La rândul său fostul oligarh ţinut 10 ani după gratii de Putin, Mihail Hodorkovski, îi îndeamnă pe ruşi să-l susţină pe Prigojin.

Hodorkovski: „Trebuie să fim chiar și de partea Diavolului, dacă acesta este acum anti-Kremlin (anti-Putin). Trebuie să ajutăm şi noi şi, după aceea, dacă va fi necesar, luptăm și cu Prigojin”.

În tot acest timp se vorbeşte despre evacuarea cu elicopterele din Moscova a lui Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev, vice-preşedintele Consiliului de securitate al Rusiei.

În capitala rusă au apărut încă de aseară blindate pe străzi, iar poliția, însoțită de militari, a instalat numeroase filtre atât la marginea oraşului cât şi în centru, fiind instituite severe măsuri anti-teroriste.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Iranul a blocat zeci de mii de terminale Starlink. Accesul protestatarilor la internet a fost restricționat
Iranul a blocat zeci de mii de terminale Starlink. Accesul protestatarilor la internet a fost restricționat

Autorităţile din Iran au neutralizat circa 40.000 de terminale de internet ale Starlink, compania deţinută de miliardarul american Elon Musk. 

Cuba intră în „stare de război” și antrenează „întregul popor”. Actualul președinte merge pe doctrina lui Fidel Castro
Cuba intră în „stare de război” și antrenează „întregul popor”. Actualul președinte merge pe doctrina lui Fidel Castro

Cuba va intra în „stare de război” în încercarea de a face față amenințărilor lui Donald Trump de la intervenția SUA în Venezuela.

Locuitorii Groenlandei, îndemnați să se pregătească pentru o invazie. Trump pune „o presiune foarte mare”  pe insulă
Locuitorii Groenlandei, îndemnați să se pregătească pentru o invazie. Trump pune „o presiune foarte mare” pe insulă

Prim-ministrul Groenlandei a declarat că populația insulei trebuie să înceapă să se pregătească pentru o posibilă invazie militară, chiar dacă acest scenariu rămâne improbabil, întrucât președintele Donald Trump își continuă amenințările.

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii
Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii

Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial între UE și SUA, ca urmare a recentelor amenințări din partea președintelui american Donald Trump, au confirmat principalele grupuri politice europalamentare.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.