Companiile aeriene care și-au suspendat zborurile către China. Când vor fi reluate

62107073
AFP

Companiile aeriene au continuat joi să-şi suspende zborurile către China din cauza riscului de răspândire a noului coronavirus, care a făcut până în prezent cel puţin 170 de victime, relatează AFP.

Un astfel de anunţ a fost făcut joi de Air France, ai cărei reprezentanţi au informat că această companie îşi va suspenda toate zborurile regulate spre China continentală începând de joi până în data de 9 februarie.

Air France "va asigura zboruri speciale către şi din Shanghai şi Beijing cu echipaje voluntare începând de joi, 30 ianuarie, pentru a asigura întoarcerea clienţilor şi angajaţilor săi", a precizat compania aeriană într-un comunicat.

Cu o zi înainte, Air France anunţase că îşi reduce activitatea la un zbor zilnic către Shanghai şi Beijing începând de vineri "din cauza scăderii cererii pentru aceste destinaţii". Începând din 22 ianuarie, ea îşi suspendase zborurile spre Wuhan, oraşul din centrul Chinei unde a fost detectat prima dată coronavirusul.

Anunţuri asemănătoare au fost făcute joi şi de companii aeriene precum Air India, EgyptAir, SAS şi Ethiopian Airlines, informează Reuters.

Tot pe 30 ianuarie, Turkish Airlines a anunţat că va reduce frecvenţa zborurilor programate spre Beijing, Guangzhou, Shanghai şi Xian în perioada 5-29 februarie.

De asemenea, joi, Ucraina a anunţat că va suspenda zborurile directe spre China începând din data de 4 februarie, a informat adjunctul directorului aeroportului Boryspil din Kiev.

Miercuri, grupul Lufthansa a anunţat suspendarea tuturor zborurilor sale către China din cauza epidemiei cu noul coronavirus, iar mai multe companii aeriene americane au decis de asemenea să anuleze unele curse către China după ce au observat o scădere drastică a cererii.

Astfel, zborurile către China ale companiilor grupului Lufthansa (Lufthansa, Swiss şi Austrian Airlines) vor fi anulate până pe 9 februarie, a precizat compania. Decizia nu priveşte însă şi zborurile către Hong-Kong, care vor fi operate normal.

Lufthansa este a doua companie aeriană europeană, după British Airways, care decide anularea zborurilor către China, ca măsură preventivă în contextul epidemiei cu noul coronavirus.

Suspendarea unor zboruri către China a fost decisă şi de compania finlandeză Finnair, care are legături către numeroase oraşe chineze.

În SUA, companiile American Airlines şi United Airlines au anunţat suspendarea unor zboruri către China, ca urmare a scăderii semnificative a cererii. American suspendă zborurile de la Los Angeles către Shanghai şi Beijing între 9 februarie şi 27 martie, iar United pe cele către Shanghai, Beijing şi Hong Kong între 1 şi 8 februarie.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62107072
BMW își închide fabricile din China din cauza epidemiei de coronavirus

BMW AG a anunţat joi că închide trei dintre fabricile sale din oraşul chinez Shenyang din cauza epidemiei cu noul coronavirus, transmite DPA.

62106964
OMS declară stare de urgență la nivel global în urma epidemiei de coronavirus

Organizația Mondială a Sănătății a anunțat joi seară că a declarat stare de urgență la nivel global în urma epidemiei de coronavirus.

62106990
Marea Britanie se desparte de UE, după 47 de ani de parteneriat și 1.317 zile de negocieri

Marea Britanie părăsește Uniunea Europeană în data de 31 ianuarie 2020, după aproape patru ani de incertitudine politică, negocieri intense cu oficialii europeni și trei prim-miniștri.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.