Comisarul-desemnat al Franţei pentru Piaţa Internă nu a trecut de audierea din comisii

62075157
Getty

Sylvie Goulard, candidata Franţei pentru postul de comisar european al Pieţei Interne nu a reuşit să-i convingă miercuri pe deputaţii din Parlamentul European, care i-au solicitat clarificări suplimentare înainte să ia decizia finală.

Deputații vor clarificări suplimentare, în special în privinţa presupusei angajări fictive a unuia din colaboratorii săi, relatează AFP, conform Agerpres.

La încheierea audierii, toate grupurile politice din Parlamentul European, cu excepţia colegilor săi liberali din grupul Renew Europe, au decis să îi adreseze noi întrebări în scris, etapă prealabilă pentru o a doua eventuală audiere.

Deputaţii europeni, al căror vot este indispensabil în cazul tuturor comisarilor, nu au fost convinşi de explicaţiile oferite în privinţa celor două anchete al căror obiect îl constitue - a justiţiei franceze şi a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) în cazul angajărilor fictive ale asistenţilor eurodeputaţilor partidului Modem.

Acest dosar a determinat-o pe Sylvie Goulard să părăsească postul de ministru al apărării în iunie 2017, la doar o lună după numirea sa.

„Dacă în calitate de comisar trebuie să se supună unei proceduri judiciare, numirea sa riscă să afecteze întreaga Comisie. Vrem un comisar care să se implice 100%”, a comentat eurodeputata daneză social-democrată, Christel Schaldemose.

„Sunt curată”, a susţinut Sylvie Goulard, care a cerut parlamentarilor să respecte prezumţia de nevinovăţie.

Conform unei surse europene, noile întrebări îi vor fi transmise vineri, urmând ca data limită pentru a răspunde să fie marţi.

Goulard a fost chestionată, de asemenea, în legătură cu activitatea de consultant cu venituri lunare de peste 10.000 de euro pentru think tankul american Berggruen Institute, în perioada octombrie 2013 - ianuarie 2016, când era deputată în Parlamentul European.

„A fost legal totul”, a subliniat Goulard. „Recunosc că suma este mare, dar ea corespunde nivelului care se practică”.

Rezultatul acestei audieri marchează un nou impediment pentru preşedinta viitorului executiv european, germana Ursula von der Leyen, care va prelua oficial funcţia pe 1 noiembrie şi a cărei echipă întâmpină probleme în a-i convinge pe parlamentarii europeni care îi audiază pe candidaţii statelor membre la posturile de comisari până pe 8 octombrie.

Doi dintre aceştia, Rovana Plumb și László Trócsányi, şi-au văzut candidaturile respinse chiar înainte de a fi audiaţi.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62074943
Cutremur cu magnitudinea 5,1, resimţit în insula Rodos

Un cutremur cu magnitudinea 5,1 s-a produs joi în zona insulei Rodos din Grecia, fără a fi consemnate până în prezent pagube materiale sau victime, a informat Institutul de Geodinamică al Observatorului Naţional din Atena.

62070164
Coreea de Nord a numit un nou responsabil pentru relaţia cu Statele Unite

Coreea de Nord a numit un nou responsabil pentru departamentul însărcinat cu relaţia cu Statele Unite, o desemnare despre care se află la o zi după anunţul reluării în această săptămână a negocierilor privind denuclearizarea.

62081976
Jurnalistă împușcată în zona ochilor în timpul protestelor din Hong Kong. Scena a fost filmată

O jurnalistă din Indonezia a fost rănită la ochi de un glonț de cauciuc tras în timpul violențelor care au avut loc pe străzile din Hong Kong.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.