Comandanții Wagner s-au făcut mici în fața lui Putin. Ce au spus în întâlnirea cu liderul rus

×
Publicitate

Apar primele semne oficiale care arată că ar fi avut loc o împăcare între președintele Vladimir Putin și liderul grupării Wagner, Evgheni Prigojin.

Pe de altă parte, Valeri Gherasimov, șeful Statului Major al Armatei Ruse, dispărut de aproape trei săptămâni, a fost filmat în timp ce dădea ordine, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

Președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit cu Evgheni Prigojin la doar cinci zile de la marșul-fulger către Moscova pus la cale și executat de gruparea Wagner pe 24 iunie. La întâlnirea dintre Putin și Prigojin ar fi participat și comandanții grupării de mercenari.

Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin: „Președintele a avut, într-adevăr, o asemenea întâlnire. A invitat 35 de comandanți ai tuturor detașamentelor și din managementul companiei, inclusiv pe Prigojin în persoană”.

Comandanții Wagner, loiali lui Putin

Nu se știe, însă, care este soarta actuală a lui Prigojin, deși presa rusă a speculat că liderul Wagner ar fi primit înapoi miliardele de ruble și lingourile confiscate în timpul raidului de la locuința sa din Sankt Petersburg. Cert este că pare să fi avut loc o conciliere între cele două tabere.

Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin: „Comandanții (Wagner) au prezentat propria lor versiune legat de ceea ce s-a întâmplat. Au subliniat că sunt susținători devotați și soldați ai șefului statului și ai comandantului suprem și au spus că sunt gata să continue lupta pentru țara lor”.

Pe de altă parte, Generalul Valeri Gherasimov a apărut în public pentru prima dată după ce Evgheni Prigojin ar fi încercat să-l înlăture, în rebeliunea armată de pe 24 iunie. Au fost speculații că șeful Statului Major și al treilea cel mai puternic om din armata rusă și-ar fi pierdut poziția și rolul de comandă în campania militară din Ucraina. Dar în imaginile difuzate de ministerul apărării de la Moscova, Gherasimov apare dând ordine generalilor de rang înalt.

Valeri Gherasimov, șeful Statului Major al Armatei Ruse: „Comandamentul central al Forțelor Aerospațiale trebuie să continue munca sistematică de a identifica centrele de depozitare și punctele de lansare ale rachetelor inamice și ale altor arme ofensive, să-și pregătească atacurile preventive”.

Rușii au ucis din nou civili în Ucraina

Între timp, continuă bombardamentele rusești care fac victime printre civili. Sunt mai mulți morți și răniți după ce a fost bombardată clădirea unei școli, unde se distribuiau ajutoare umanitare - în orașul Orihiv, în regiunea ucraineană Zaporojie. Potrivit guvernatorului, rușii au folosit în acest atac o bombă de aviație ghidată. Iar procurorii au început investigații pentru ca si acest atac poate fi considerat crimă de război. Ucrainenii au ripostat și au bombardat cu rachete HIMARS un centru de comandă rusesc, în teritoriile ocupate.

Într-un dialog cu postul american ABC, președintele Zelenski a recunoscut că ofensiva merge greu, dar a explicat și de ce se întâmplă asta.

Volodimir Zelenski, în dialog cu reporter: „Cu toții am vrea ca ofensiva să se desfășoare mai rapid, pentru că fiecare zi înseamnă alte pierderi de vieți omenești pentru noi. Dar avansăm, nu stagnăm. Deja noi am preluat inițiativa”.

Kievul susține că armata ucraineană a recucerit, săptămâna trecută, 14 kilometri pătrați în estul și sudul țării.

Ținta lor rămâne, în continuare, eliberarea teritoriilor ocupate. În Crimeea au apărut deja afișe cu militari ucraineni pe plajă, în timp ce podul Kerci arde în depărtare.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62364441
Capitala Lituaniei, transformată într-o fortăreață înaintea summitului NATO. Ce arme au fost activate la doar 150 km de Rusia

În drum spre Villnius, unde marți începe un summit crucial al NATO, președintele american Joe Biden a făcut o escală de o zi în Marea Britanie.

62342154
Mersul trenurilor, afectat de un accident din Ungaria. Românii care merg la Budapesta sau Viena au întârzieri și de 10 ore

Românii care călătoresc cu trenul spre Budapesta sau Viena au întârzieri uriaşe, din cauza unui accident feroviar petrecut în Ungaria.  

62360530
Misiunea criminală primită de Prigojin pentru a fi iertat de Putin. Ce i-ar fi ordonat liderul de Kremlin, după întâlnire

Kremlinul a confirmat că președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit cu Evgheni Prigojin, liderul miliției Wagner, la o săptămână după ce acesta din urmă a orchestrat rebeliunea mercenarilor săi chiar în interiorul Rusiei.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.