China a interzis accesul turiștilor pe Everest. De ce închide tabăra de bază

61967194
iStock

China a interzis accesul turiştilor în tabăra de bază de pe Everest situată în Tibet, o campanie de curăţare a deşeurilor de pe acoperişul lumii fiind în desfăşurare.

Această interdicţie se aplică "turiştilor obişnuiţi" nu şi alpiniştilor care au obţinut autorizaţia de ascensiune, relatează Agerpres.

Accesul va fi restricţionat în zonele aflate mai sus de Mănăstirea Rongbuk, situată la aproximativ 5.000 de metri peste nivelul mării. O nouă tabără pentru vizitatori va fi instalată la circa doi kilometri de cea veche, precizează agenţia.

Everest, un masiv de 8.848 de metri care se întinde pe teritoriul Nepalului şi Chinei a fost martorul unui aflux de vizitatori, nu doar alpinişti, ci şi din turişti.

Popularitatea de care se bucură vârful a condus, însă, la creşterea cantităţii de deşeuri şi a numărului de cadavre ale alpiniştilor, victime ale muntelui.

Din cauza congestiei din zona nepaleză, tot mai mulţi alpinişti renunţă la ascensiunea pe rutele tradiţionale şi optează pentru escaladarea versantului chinez, cu plecare din Tibet.

Nepal se opune unei reglementări mai stricte a industriei ascensiunilor pe Everest, aceasta constituind o sursă importantă de venit pentru această ţară săracă din Himalaya.

Alături de măsura interzicerii accesului turiştilor, China şi-a anunţat intenţia de a recupera cadavrele alpiniştilor care şi-au pierdut viaţa la peste 8.000 de metri altitudine şi de a limita capacitatea taberei de bază la 300 de alpinişti.

Regiunea Autonomă Tibet a desfăşurat în 2018 activităţi de curăţare pe scară largă în zona Muntelui Everest îndepărtând 8,4 tone de deşeuri colectate de la altitudini de peste 5.200 de metri, potrivit Xinhua.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62022016
Avertismentul lui Iohannis, la Munchen: Dragi aliaţi, să avem grijă de Flancul Estic!

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că situaţia din regiunea Mării Negre este una complicată, context în care a transmis că Flancul Estic trebuie tratat într-o manieră serioasă şi unitară.

61923438
Angela Merkel: Maşinile germane nu reprezintă un pericol pentru securitatea SUA

Maşinile germane nu reprezintă un pericol pentru SUA, a afirmat cancelarul german Angela Merkel sâmbătă, ea făcând apel la cooperarea globală pe mai multe teme, printre care şi gestionarea Iranului, dar şi prevenirea unei noi crize a migranţilor.

62022014
Imaginea șocantă postată de ISIS: "Promisiunea noastră va fi îndeplinită în curând"

On grupare afiliată ISIS a postat online o imagine șocantă, care arată o explozie în vârful celui mai înalt turn de birouri din Los Angeles.

Recomandări
Imago0871032323h
Catastrofă feroviară în Spania: Cel puțin 64 de morți. Două trenuri s-au ciocnit pe aceeași linie unde a fost tragedia din ianuarie

Zeci de oameni au murit după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit miercuri în Spania, la aproximativ 150 de kilometri sud de Madrid, potrivit presei locale. Un oficial al feroviarilor spanioli spune că accidentul este „foarte ciudat”.

Download
O navă comercială care venea spre Constanța, lovită de 3 drone în apele Bulgariei. Este a cincea atacată luna aceasta

O navă comercială a fost atacată cu drone miercuri în Marea Neagră, în apropierea coastei Bulgariei, au semnalat autorităţile de la Sofia, transmite agenţia EFE.

Imago0871046328h
Mărturie din trenurile groazei: „N-o să uit niciodată cum luau pulsul unui băiat, să vadă dacă mai e viu”. Țipete, flăcări și morți

Una dintre supraviețuitoarele tragediei feroviare din Urda, soldată, după datele preliminare, cu cel puțin 46 de morți și sute de răniți, a povestit momentele de groază prin care a trecut.