Ce se ascunde în spatele incendiului de la Notre Dame. Detectoarele de foc nu s-au activat

62038275
Agerpres

Polițiștii francezi investighează motivul pentru care detectectoarele de foc de la Catedrala Notre Dame nu s-au activat în momentul în care a izbucnit incendiul.

Catedrala, la care se efectuau lucrări de reabilitare, a luat foc pe 15 aprilie. Una dintre companiile franceze care se ocupau de lucrări a declarat că alarmele instalate pe schelele montate în jurul catedralei nu s-au activat.

Singura alarmă care s-a activat a fost cea din interiorul clădirii Potrivit ultimelor investigații, incendiul ar fi pornit din mijlocul acoperișului, la baza tulei.

Polițiștii au chemat la declarații mai multe persoane care se aflau în apropierea monumentului la momentul izbucnirii incendiului, iar acestea au spus că și-au dar seama ce se întâmplă abia atunci când au văzut fumul.

Catedrala Notre-Dame, simbol al Parisului şi al întregii lumi creştine, a fost distrusă parţial de un incendiu devastator. Tot acoperişul bijuteriei arhitecturale gotice este distrus, iar partea cea mai înaltă, fleşa, s-a prăbuşit.

Focul a înghițit apoi întregul acoperiş, în partea centrală. Cea mai veche parte a şarpantei dată din secoul al 13-lea, iar cea mai recentă - de acum mai bine de 200 de ani.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61909675
Coreea de Nord ameninţă din nou Statele Unite. "Nimic bun nu poate ieşi"

Avertisment transmis de un înalt oficial nord-coreean, după ultimele declaraţii făcute de consilierul pe probleme de securitate naţională din SUA, John Bolton

62039239
Bătălie sângeroasă în centrul oraşului Kabul. Nu se ştie cine sunt atacatorii. VIDEO

Explozie de proporţii urmată de o bătălie sângeroasă, în capitala Afganistanului. 

62039233
Doi tineri, arestați în cazul uciderii unei jurnaliste. Cazul, tratat ca ”act terorist”

Polițiștii din Irlanda de Nord au arestat doi tineri în cazul uciderii jurnalistei de investigație Lyra McKee.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.