CBS News: Israelul este pregătit să lanseze o operaţiune militară împotriva Iranului

62545350
Shutterstock

Israelul este complet pregătit să declanşeze o operaţiune militară împotriva Iranului, potrivit unor surse citate de CBS News.

În acest context, autorităţile americane anticipează posibile represalii ale Iranului prin atacuri asupra unor obiective americane din Irak.

Ca măsură preventivă, Departamentul de Stat al SUA a ordonat retragerea personalului guvernamental neesenţial din Irak, invocând “tensiuni regionale ridicate”, iar Pentagonul a permis membrilor de familie ai militarilor să părăsească voluntar Orientul Mijlociu, transmite CBS News, citând un oficilai din domeniul apărării.

În paralel, emisarul preşedintelui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, urmează să participe la o nouă rundă de negocieri cu Iranul privind programul nuclear al Teheranului, au precizat oficiali americani.

Comentând situaţia, preşedintele Trump a declarat miercuri, în cadrul unui eveniment la Kennedy Center, că avertismentele pentru cetăţenii americani au fost emise “pentru că regiunea ar putea deveni periculoasă” şi a reafirmat poziţia SUA de a nu permite Iranului să dezvolte arme nucleare.

La rândul său, ministrul apărării din Iran, Aziz Nasirzadeh, le-a spus reporterilor miercuri că, dacă negocierile nucleare eşuează şi „un conflict ne este impus”, Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice „va viza toate bazele americane din ţările gazdă”.

Organizaţia Maritimă de Comerţ a Regatului Unit a sfătuit miercuri navele să manifeste prudenţă în Golful Persic, Strâmtoarea Hormuz şi Golful Oman — trei căi navigabile esenţiale pentru comerţul global cu petrol — din cauza „tensiunilor crescute din regiune, care ar putea duce la o escaladare a activităţilor militare”.

Oficialii israelieni şi purtătorii de cuvânt ai Casei Albe au refuzat să comenteze.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62546291
Cel puţin 31 de persoane au fost ucise de atacuri israeliene în timp ce se îndreptau spre colectarea de ajutoare din Gaza
Forţele israeliene au deschis focul asupra unor persoane care colectau ajutoare în Gaza, ucigând 31 şi rănind circa 200, potrivit Apărării civile, transmite AFP.
62441226
Un pasager a fost arestat pe aeroportul din Mumbai după ce vameșii i-au controlat bagajul. Ce au descoperit
Vameşii de pe aeroportul din Mumbai au arestat un pasager venit din Thailanda care transporta circa o sută de animale sălbatice, au anunţat luni seara autorităţile indiene, calificând captura drept "considerabilă", informează AFP.
62470791
Țara care vrea să reglementeze temperatura aparatelor de aer condiţionat pentru a economisi energia electrică
Autorităţile din India lucrează cu producătorii de electrocasnice pentru a se asigura că aparatele de aer condiţionat nu pot fi setate la o temperatură mai mică de 20 de grade Celsius, transmite Bloomberg.