Sagrada Familia va primi autorizaţie de construcție, la peste 130 de ani de la începerea lucrărilor

×
Publicitate

La peste 130 de ani de la începerea lucrărilor, catedrala Sagrada Familia din Barcelona va primi în sfârşit autorizaţie de construire, au informat consiliul oraşului şi blogul oficial al monumentului, potrivit Reuters.

Macarale şi schele înconjoară şi în prezent turlele ornamentate ale celui mai faimos monument proiectate de arhitectul spaniol Antoni Gaudi, care atrage circa 20 de milioane de vizitatori anual. Ferestrele cu vitralii au fost instalate în ultimul moment înainte de vizita papei din 2010, scrie Agerpre

Potrivit unui acord anunţat joi, catedrala va plăti autorităţilor municipale 36 de milioane de euro pentru finanţarea sistemului de transport public din Barcelona şi pentru modernizarea străzilor din vecinătate, punând astfel capăt unei dispute referitoare la legalitatea construcţiei.

O parte din sumă va fi destinată construirii unei căi de acces direct la monument şi extinderii intrărilor care există în prezent, a precizat consiliul într-un comunicat.

Proiectul lui Gaudi conţine 18 turnuri dedicate celor 12 apostoli, patru evanghelişti, lui Isus şi Fecioarei Maria şi include elemente moderniste, de Art Nouveau precum şi gotice tradiţionale.

Construcţia catedralei Sagrada Familia este prevăzută să fie finalizată în 2026, cu ocazia centenarului morţii lui Gaudi. Artistul a fost lovit de un tramvai în 1926 când doar un sfert din clădire era finalizat, iar construcţia a înaintat greu şi sporadic de atunci, ritmul devenind mai rapid în ultimii ani.

Odată cu acordarea autorizaţiei, o comisie din care vor face parte şi locuitori ai oraşului va fi stabilită pentru a se ocupa de finalizarea proiectului.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61994497
Zeci de civili, printre 7 copii, ucişi într-un raid care viza Statul Islamic

Cel puţin 32 de persoane au murit în urma unui raid al coaliţiei anti-jihadiste condusă de Statele Unite.

61991105
Anunțul Arabiei Saudite privind moartea jurnalistului Jamal Khashoggi

Arabia Saudită a recunoscut sâmbătă că jurnalistul saudit Jamal Khashoggi, a cărui dispariţie pe 2 octombrie a avut un ecou global, a fost ucis în consulatul său din Istanbul, transmite AFP.

61989666
Parlamentul Macedoniei a votat în favoarea schimbării numelui țării

Parlamentul Macedoniei a votat, vineri seara, schimbarea numelui țării din "Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei" în cel de "Republica Macedoniei de Nord", a anunțat Reuters.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.