Casa Alba se pregateste pentru suspendarea lui Donald Trump. Directorul demis al FBI, James Comey, va depune public marturie

61884403

Avocatii Casei Albe au inceput sa se documenteze cu privire la procedura de punere sub acuzare a presedintelui SUA, afirma surse CNN.

Avocatii Casei Albe au inceput vineri sa se documenteze cu privire la procedura de punere sub acuzare a presedintelui american, tocmai pentru a fi pregatiti in eventualitatea initierii unei asemenea proceduri impotriva presedintelui Donald Trump, potrivit unor surse prezidentiale contactate de catre jurnalistii CNN.

Oficialii prezidentiali cred ca presedintele se bucura in continuare de sprijinul aliatilor republicani, iar o procedura de punere sub acuzare nu este in acest moment pe masa discutiilor din Congres.

Chiar si democratii au incercat sa calmeze discutiile cu privire la o eventuala punere sub acuzare a presedintelui republican, care a jonglat de la un scandal la altul in ultima saptamana, incepand cu demiterea neasteptata a directorului FBI, divulgarea unor informatii secrete diplomatilor rusi invitati in Biroul Oval si publicarea unui raport a lui James Comey, in care acesta sustine ca Trump i-a cerut din februarie sa renunte la investigatia care-l vizeaza pe Michael Flynn.

Insa, avocatii administratiei s-au consultat in ultima saptamana cu mai multi experti in procedura punerii sub acuzare a presedintelui Statelor Unite.

Consilierul Don McGahn a pus la indoiala aceste pregatiri pentru o procedura de punere sub acuzare, sustinand ca nu ar autoriza o asemenea activitate a avocatilor de la Casa Alba. Asociatii presedintelui au inceput sa discute totusi despre angajarea unor avocati personali pentru Donald Trump.

Un consilier de rang inalt de la Casa Alba este o persoana de un interes semnificativ intr-o ancheta a autoritatilor in domeniul aplicarii legii cu privire la eventuale legaturi intre membri ai echipei de campanie a lui Donald Trump si Rusia, scrie in editia de vineri The Washington Post (WP), citand persoane la curent cu subiectul, relateaza Reuters. Potrivit WP, sursele citate au refuzat sa dezvaluie identitatea oficialului respectiv, despre care afirma ca este o persoana apropiata presedintelui Trump.

James COmey, directorul FBI

Liderii Comisiei de Informatii din Senat au anuntat vineri noaptea ca directorul demis al Biroului Federal de Investigatii (FBI), James Comey, a acceptat sa depuna marturie in mod public la o sedinta a comisiei, care va avea loc dupa 29 mai - Ziua Eroilor in Statele Unite, transmite CNN.

”Comisia asteapta cu nerabdare sa primeasca marturia fostului director cu privire la rolul sau in dezvoltarea concluziei comunitatii de informatii cu privire la amestecarea rusilor in alegerile prezidentiale din 2016, iar eu am speranta ca va reusi sa clarifice evenimentele recente pentru americani”, a declarat presedintele republican al Comisiei pentru Informatii, Richard Burr.

Intre timp, vicepresedintele democrat al comisiei a precizat ca marturia lui Comey ar putea sa ”raspunda la o serie de intrebari, care au aparut dupa demiterea subita de catre presedinte a directorului FBI”.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
61886628
Nunta anului in Marea Britanie. Sora ducesei de Cambridge s-a maritat cu un bancher milionar intr-o biserica medievala

In mica localitate Bucklebury din Berkshire, Marea Britanie a avut loc sambata nunta anului.

61886567
Berea belgiana, introdusa pe lista patrimoniului cultural al omenirii. Ce incearca acum italienii sa puna pe lista UNESCO

Berea belgiana a intrat oficial in patrimoniul UNESCO.

61886544
Rodrigo Duterte sustine ca a fost amenintat cu razboiul de presedintele Chinei. Discutia pe care cei doi au avut-o la Beijing

Presedintele Rodrigo Duterte a declarat, vineri, ca Xi Jinping, presedintele Chinei, l-a avertizat ca va porni razboiul daca Filipine va incerca sa extraga petrol dintr-o zona disputata din Marea Chinei de Sud.

Recomandări
Gettyimages 2264414936
De ce e blocată în continuare centrala de la Cernavodă. „Nu s-a gândit nimeni la această soluție”

Centrala nucleară de la Cernavodă rămâne nefuncțională și nu poate furniza nici acum energie, iar autoritățile speră ca nivelul Dunării să crească suficient pentru a permite repornirea celor două reactoare abia în luna noiembrie.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.