Când va avea loc următoarea rundă de negocieri dintre Iran și SUA pentru un acord nuclear

62550895
Shutterstock

Guvernul Iranului a informat marţi că următoarea rundă de negocieri indirecte pentru un acord nuclear cu Statele Unite este planificată pentru duminică, în Muscat (Oman).

Preşedintele american, Donald Trump, anunţase anterior întâlnirea va avea loc joi, informează EFE.

Un comunicat scurt al Ministerului de Externe iranian a detaliat că Ismail Baqaei, purtătorul de cuvânt al ministerului, a confirmat că, "în conformitate cu consultările, următoarea rundă de dialoguri indirecte între Iran şi Statele Unite este planificată pentru duminica viitoare".

La rândul său, preşedintele american Donald Trump, a făcut luni un anunţ scurt, fără a oferi mai multe detalii: "Avem o întâlnire cu Iranul joi". Anunţul a fost făcut după o discuţie telefonică cu prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu.

Biroul de presă al guvernului israelian a publicat o declaraţie după această discuţie telefonică în care informa că Trump i-a spus lui Netanyahu că "intenţionează să desfăşoare un nouă rundă de negocieri cu Iranul în timpul weekend-ului".

Ministerul israelian de Externe a comunicat, de asemenea, că ministrul iranian de externe, Abbas Araqchi, se va deplasa în Norvegia miercuri şi joi, exact în ziua în care Trump afirmă că va avea loc o întâlnire cu Iranul.

La sfârşitul lunii mai, reprezentanţi ai SUA şi ai Iranului au desfăşurat a cincea rundă de negocieri nucleare la Roma, o întâlnire în care ambele părţi au afirmat că s-au realizat progrese, deşi au subliniat că mai sunt de rezolvat aspecte.

Următoarea întâlnire va fi a şasea în aceste discuţii indirecte care au început pe 12 aprilie şi se desfăşoară sub medierea Omanului, fiind precedate de schimburi de declaraţii referitoare la îmbogăţirea uraniului, un proces la care Iranul refuză să renunţe complet şi pe care SUA îl consideră o concesie pe care Teheranul trebuie să o accepte.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62550893
Proteste violente în Los Angeles. Statul California l-a dat în judecată pe Donald Trump pentru mobilizarea Gărzii Naționale
În a patra zi de proteste în Los Angeles, Washingtonul a luat o nouă decizie controversată. Pentagonul a anunțat că trimite 700 de pușcași marini, cu misiune temporară, în metropolă.
62521610
Politico: Emmanuel Macron nu exclude organizarea de noi alegeri anticipate în Franța
La un an după ce a dizolvat Parlamentul pentru a provoca alegeri anticipate, președintele francez Emmanuel Macron nu a exclus posibilitatea de a recurge din nou la această ”manevră”, relatează Politico.
62550875
Descoperire bizară în Spania. Patru plaje au fost închise după ce pe nisip au apărut particule albe misterioase. FOTO
Mai multe plaje din sud-estul Spaniei, în regiunea Valencia, au fost închise luni după ce pe nisip au apărut particule albe de origine necunoscută. Autoritățile au luat măsura ca o precauție, în așteptarea rezultatelor analizelor de laborator.