Buturuga mica rastoarna carul mare: Lituania nu vrea un nou acord cu Rusia

60190245

Presedintia franceza a UE nu a reusit joi sa convinga Lituania sa accepte reluarea negocierilor pentru un nou acord UE-Rusia, in pofida unui document al Biroului lui Javier Solana care avertiza privind siguranta observatorilor europeni trimisi in Georgia.


Franta a propus, in cadrul reuniunii ambasadorilor tarilor membre UE de la Bruxelles, ca ministrii europeni de Externe sa anunte saptamana viitoare reluarea negocierilor, dar sa emita si un comunicat in care sa critice Rusia pentru nerespectarea acordurilor de pace incheiate cu Georgia.

Propunerea a fost salutata de Suedia, Marea Britanie, Cehia, Estonia si Letonia, care au fost de acord ca securitatea si interesele financiare ale UE sunt prioritare fata de problema conflictului georgian. Negocierile privind un nou Acord de Parteneriat si Cooperare (PCA) cu Rusia au fost amanate dupa ce rusii au invadat Georgia.

Lituania, cu sprijinul tacit al Poloniei, doreste ca Franta sa exercite presiuni pentru respectarea in intregime a acordurilor, la urmatorul summit UE-Rusia. Lituania precizeaza ca subiectul ar putea fi reluat la summitul UE din decembrie, inaine de a ajunge anul viitor la o decizie finala. Opozitia Lituaniei intervine in pofida recomandarilor inaintate de Inaltul reprezentant al UE pentru Politica Externa, Javier Solana si de Comisia Europeana.

Te provocam la concurs! Intra in cursa pentru un Nissan Qashqai!

CLICK AICI PENTRU A TE INSCRIE IN CONCURS!

Articol recomandat de sport.ro
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Citește și...
60189821
Nici nu a venit bine la Casa Alba si deja a alertat Serviciile Secrete

Barack Obama mai are cam doua luni pana cand va prelua efectiv mandatul la Casa Alba, insa Serviciile Secrete sunt la picioarele sale.

60189871
Se schimba presedintele, se schimba si muza pentru artisti

Fie ca il deseneaza sau sculpteaza, artistii din lumea intreaga au inceput deja sa se obisnuiasca cu trasaturile chipului lui Barack Obama noul lider de la Washington.

60189811
Luptele de gladiatori din Roma Antica in varianta 3D!

Daca va pasioneaza Roma Antica, insa va vine greu sa va imaginati cum arata o lupta intre gladiatori sau o dezbatere politica in timpurile fostului imperiu va poate fi de folos tehnologia 3D.

Recomandări
Judecator decizie
Curtea Supremă a câștigat definitiv procesul prin care obligă statul să achite integral magistraților 1 miliard de euro

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a câştigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului şi Ministerului Finanţelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistraţi.

Id262179 inquam photos george calin
Nicușor Dan, după întâlnirea cu șeful NATO: Atacurile din Marea Neagră, noi încercări ale Rusiei de a destabiliza România

Nicușor Dan a ținut o scurtă conferință de presă după întâlnirea cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în care a vorbit despre incidentele din ultimele zile care au avut loc în Marea Neagră.

Screenshot 2026 10 15 135241
Șoferi filmați din elicopter în timp ce încălcau Codul rutier, în Mureș. Au rămas fără permis și au primit amenzi usturătoare. VIDEO

Mai mulți șoferi au rămas fără permisul de conducere pentru 60 de zile și au de plătit amenzi după ce au făcut depășiri neregulamentare, încălcând marcajul continuu sau pe cel care indică trecere pentru pietoni, în județul Mureș.